Sari la conținut
News Alert

S-a dublat numărul donatorilor de sânge

Sute de gălăţeni au demonstrat că pot fi solidari cu cei aflaţi pe patul de spital şi au venit la Centrul de Transfuzii pentru a contribui la refacerea stocului de sange. Astfel, în doar trei zile, numărul donatorilor s-a dublat.

Camelia Stoichicescu, director Centrul Regional de Transfuzii Galaţi: "S-a observat o creştere şi chiar s-a dublat numărul de donatori, iar în zilele următoare tendinţa se menţine. S-au anunţat şi grupuri. Mulţumim celor care au venit să doneze sânge şi îi aşteptăm în continuare. Nevoia de sânge este tot timpul."

Galaţiul nu este afectat în prezent de criza de sânge, însă la Centrul de Transfuzii vin periodic solicitări din partea centrelor aflate în oraşele unde există un deficit mare.

Potrivit legislaţiei în vigoare, donatorii au dreptul să primească, la cerere, şapte tichete de masă, decontarea transportului în comun, precum şi o zi liberă, în cazul în care au un loc de muncă.

Reporter: Cornelia Mazilu
Operator: Luigi David

Editor web: Dana Costache