S-a redeschis Grădina Zoologică

Data publicării:
gradina zoo deschidere

Gălăţenii au aşteptat patru ani acest moment. Chiar dacă termenul iniţial de finalizare a lucrărilor era august 2013, abia anul acesta parcul a fost redeschis. Totul a fost dat peste cap în 2013 când, după finalizarea lucrărilor de modernizare, autorităţile şi-au dat seama că proiectul nu prevedea un gardul împrejmuitor pentru întregul parc. O lucrare în plus, care a costat aproape 800 de mii de lei.

Mădălin Şerban, director Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi: „Au fost foarte multe probleme legate de legislaţie, de birocraţie, legate de oameni, de animale, dar s-au rezolvat pe parcurs."

„Ani de zile am aşteptat şi tot veneam şi întrebam: când se termină, când se dă odată în folosinţă?" a spus un vizitator.

„Nu mi se pare chiar ok după o aşteptare atât de lungă. Vă aşteptaţi să fie...Mult mai super, mult mai frumos, animalele să aibă condiţii mult mai bune" a spus un vizitator.

În total, investiţia ajuns la peste patru milioane de euro. Lucrarea cea mai costisitoare a fost adăpostul maimuţelor. Aproape jumătate de milion de euro au dat autorităţile pentru o construcţie de aproape 800 de metri pătraţi, care acum este goală.

Doru Ene, administrator Grădina Zoologică Galaţi: „Sperăm să aducem nişte maimuţele din Olanda. Acum avem maimuţe? Acum nu. E clădirea, staţiul e pregătit. Avem şi ambientul."

Una din atracţiile promise de autorităţi, înainte de deschidere, tigrul siberian care se vindecase de depresie cu ajutorul unui şoricel, nu mai poate fi văzut.

Nicolae Bacalbaşa, preşedinte CJ Galaţi: „Sandokan săracu s-a prăpădit. Moartea lui a survenit la câteva luni după ce i s-a prăpădit consoarta. Avea diferite boli cronice, era bătrân."

Cu toate acestea, vizitatorii vor putea vedea aproape 130 de animale, printre care ponei, urşi, păsări, tigri, dar şi lei.

Mihaela Brazdeş, reporter Digi24 Galaţi: „Vedetele parcului sunt cei doi lei africani care au aparţinut lui Nuţu Cămătaru. Aceştia au fost aduşi la Grădina Zoologică din Galaţi în 2013."

Nicolae Bacalbaşa, preşedinte CJ Galaţi: „Îmi pare rău că nu a venit şi Nuţu Cămătaru. Îl aşteptaţi? Domnule, cum să spun? Eu aş fi venit să îmi văd leii la deschidere."

Copiii au fost cei mai încântaţi de redeschiderea parcului.

 „Măgarii. Le-am dat să mănânce. Şi nu te-au muşcat? Chiar deloc" a spus un copil.

Din cele patru milioane de euro cheltuite pentru modernizare, 80% au venit de la Ministerul Mediului, restul de 20% fiind asigurat de Consiliul Judeţului Galaţi. În urma reabilitării, suprafaţa Grădinii Zoologice s-a dublat şi a ajuns la 14,69 hectare. Acum animele stau în spaţii moderne care îndeplinesc toate normele impuse de legislaţie în astfel de cazuri. Biletele de intrare în Grădina Zoologică costă şase lei pentru adulţi, iar copiii, elevii şi studenţii plătesc doar 1.5 lei.

reporter: Mihaela Brazdeş
operator: Gelu Mormoloc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri