Secretele lui Moş Crăciun

Data publicării:
mos craciun

Aflat în emisiunea „Recrutat în Galaţi", moderată de Raluca Ardean, moşul le-a spus telespectatorilor Digi24 Galaţi câteva dintre secretele lui. Cu siguranţă, nu ştiaţi de praful magic al moşului care îl ajută să ajungă repede la toţi copiii din lume pentru a le da cadouri.

Moş Crăciun: „Aşa zboară şi renii. Doar nu crezi că orice ren zboară. Am văzut şi reni care nu zboară. De asta sunt curioasă să aflu. Este un praf magic. O reţetă veche, veche, veche."

Dar nu numai copiii se bucură de cadourile aduse de Moş, ci şi adulţi, care sunt însă mai pretenţioşi.

Moş Crăciun: „Nu prea sunt cei mari uşor de mulţumit. Astăzi am de dat cheile de la apartament, cheile de la maşină. Îţi dai seama cât am de dus."

Moşul nu uită nici de animale, care au nevoie şi ele de un mic dar de sărbători.

Moş Crăciun: „Pinguinii care mi-au cerut peştişori. Sau mi-a cerut o zebruţă dunguliţe că-şi pierduse dunguliţele."

Nimic din aceste lucruri nu ar fi posibile, dacă în dreapta Moşului nu s-ar afla Crăciuniţa, care se ocupă de partea administrativă a jucăriilor făcute de spiriduşi în Laponia. Şi spiriduşii îl ajută foarte mult pe Moş Crăciun.

Crăciuniţa: „Spiriduşii noştri trec acolo pe listă şi copiii care nu sunt foarte cuminţi pentru că ei iubesc copiii şi oamenii buni şi speră în copiii obraznici că vor deveni totuşi oameni buni. Şi de aia lista Moşului se tot înmulţeste şi creşte."

Iar dacă în anii trecuţi, mereu în Ajun de Crăciun exista riscul ca fiorosul Grinch să fure spiritul sărbătorii, anul acesta a trecut de cealaltă parte baricadei şi îl va ajuta pe Moş Crăciun.

Moş Crăciun: "Să se ocupe de partea mecanică a săniuţei şi a zic că o va face. Şi mă ajută să merg şi mai repede, ca să primească toţi copiii."

După poposirea în studioul Digi24 Galaţi, Moş Crăciun a pornit spre casele a milioane de copii din întreaga lume pentru a împărţi cadouri.

Redactor: Mihaela Brazdeş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri