Şeful CFR Galaţi, reţinut de DNA

Data publicării:
seceleanu l

"M-au ridicat pentru nişte verificări. Nu ştiu de ce, vom afla, vom afla" a declarat Laurenţiu Seceleanu.

Marţi dimineaţă procurorii DNA însoţiţi de jandarmi au descins la biroul directorului CFR Galaţi, dar şi la locuinţa lui. După şase ore de percheziţii, Laurenţiu Seceleanu a fost ridicat şi dus la audieri.

Conform procurorilor DNA, Laurenţiu Seceleanu a primit 45 de mii de lei de la Sc Transferoviar Grup, prin diferiţi intermediari, dar şi prin transferuri bancare.

Prima tranşă, de 20 de mii de lei, a ajuns în numerar la Seceleanu pe data de 29 octombrie 2013.

După două săptămâni, acelaşi Seceleanu s-a întâlnit cu Ştefan Adrian, director de infrastructură la Transferoviar Grup, de la care a mai primit încă 25 de mii de lei.

Tranzaţia s-a petrecut într-o parcare publică din Bucureşti.

"Transferarea şi remiterea sumelor, ca mită, a fost efectuată în legătură cu îndatoririle de serviciu ale lui Seceleanu Laurenţiu, respectiv pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, toate aceste demersuri vizând avantajarea ilicită a intereselor de afaceri ale SC TRANSFEROVIAR GRUP SA" potrivit unui comunicat al DNA.

După o noapte de audieri, procurorii DNA Cluj au decis să-l reţină pentru 24 de ore. O măsură la care se aştepta şi familia diretorului CFR Galaţi. Cu puţin timp înainte ca acesta să fie ridicat de jandarmi, soţia lui a ieşit din locuinţă cu o geantă în care se aflau haine. S-a urcat în maşină şi a plecat direct spre Cluj.

În cursul zilei de miercuri, Laurenţiu Seceleanu a fost dus la Tribunalul Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Reporter: Adrian Obreja
Operator: Marian Munteanu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri