Sari la conținut

Sidex Galaţi, de la glorie la declin

"La începuturi erau 35.000 de oameni, acum, la cei şase mii de oameni nici liniile de tramvai, nici staţia nu îşi mai au rostul" spune un fost salariat ArcelorMittal Galaţi.

E un oraş pe care comuniştii l-au ridicat, practic, în jurul combinatului din Galaţi. Siderurgiştilor, Oţelarilor, Furnaliştilor, Laminoriştilor - bulevarde şi străzi care taie cartiere construite pentru muncitorii de la Sidex.

Acum, din blocurile mult-trâmbiţatei glorii a industriei socialiste, puţini mai pleacă la serviciu la combinat.

"Chiar eu am lucrat în combinat cu mulţi ani înainte. Dar am destui în bloc. Sunt jumătate care au lucrat în combinat, în blocul în care locuiesc" spune un fost muncitor de la Sidex.  

În 2001, combinatul Sidex era privatizat, la capătul unui proces care nu doar atunci, ci şi acum ridică semne de întrebare.

Prima decizie a noului patronat, Acelor Mittal, a fost restructurarea forţei de muncă. Adică disponibilizare colectivă şi plăţi compensatorii pentru ei care părăseau Sidex-ul de bună-voie.

În 14 ani, au fost 13 valuri de concedieri colective. 

Angajaţi Sidex Galaţi:

-înainte de 1989 - 35.000 angajaţi
-2001 (anul privatizării) - 27.000 angajaţi
-2015 - 6.500 angajaţi
------------------------------------------

Numărul de locuitori din Galaţi:

1992 - 326.141 locuitori
2002 - 298.589 locuitori
2011 - 249.432 locuitori 

Zeci de mii de oameni au ales plăţile compensatorii.

Gheorghe Tiber - liderul sindicatului Solidaritatea: "În prima fază, cei mai mulţi şi-au cumpărat electronice, şi-au plătit nişte bănci, nu ştiu ce, dar efectul a fost devastator". 

Aşadar, banii din compensatorii s-au dus destul de repede. Şi cu destul de puţin folos în multe cazuri.

Jenică Sârghie a fost strungar la combinat 32 de ani. Într-o zi, secţia de reparaţii în care lucra s-a închis. Cu totul!

Jenică Sârghie - fost angajat al combinatului siderurgic: "La noi a închis cu lacăt. A închis atelierul şi... ne-a desfiinţat".

Planul suna aşa: din plăţile compensatorii, să se mute la ţară, să îşi ia un strung şi să pornească o mică afacere. A reuşit doar să cumpere o casă veche. Banii s-au terminat mai repede decât socotise el. Şi atunci a înnceput să îşi caute de lucru.

Jenică Sârghie - fost angajat al combinatului siderurgic: "Când auzeau de ani, la revedere, pa! Orice, unde te duceai, când ajungeai la ani, toţi te respingeau. Adică îţi primea CV-ul, dar rămânea acolo". 

Tudor Petrică a lucrat la Sidex de cum a terminat liceul. A fost electrician, a ajuns într-unul dintre departamentele de supervizare.

Când a simţit că treaba n-o să mai meargă multă vreme, a hotărât să facă el pasul: să plece singur. Să nu să mai aştepte să fie obligat să o facã.

Petrică Tudor - mediator: "A fost greu, după 27 de ani, dar am considerat că eu nu am să ies la pensie de acolo. Atmosfera, situaţia, condiţiile de muncă erau total diferite faţă de perioada anterioară. Şi la un moment dat am zis că mai bine plec".

A schimbat câteva slujbe după plecarea de la Sidex, însă la scurt timp a intrat pe un teren complet necunoscut.

Petrică Tudor - mediator: "Totul a culminat cu o întâlnire pur întâmplătoare cu o prietenă care este mediator şi la vremea aia organiza cursuri de mediere în Galaţi. Mi-a explicat despre ce este vorba şi în 20 de minute m-a convins".

Marcel Rău a plecat şi el de la Sidex, dupã vreo treizeci de ani lucraţi acolo. Cu banii primiţi după plecare, cam 1000 de euro, a plecat în Portugalia în căutarea unui loc de muncã. Şi-a lăsat acasă soţia şi cei trei copii, unul dintre ei, abia născut.

Marcel Rău: "A fost o decizie foarte riscantă şi foarte dură pentru mine şi pentru familie. Eu am riscat totul. De ce? Pentru ca să fac... familia mea să o ducă mai bine. Nu mai bine, onest. Să trăim normal, decent". 

Marcel Rău: "Veneam acasă după opt - nouă ore de muncă şi plângeam pentru că nu mă înţelegeam cu ăia, domnule. Ăla mă trimitea să aduc o scândură, de exemplu, iar eu îi aducem un fier beton". 

Dar a trecut cu bine peste hopuri, iar când şi-a găsit o slujbă stabilă, şi-a chemat familia alături de el: soţia, care fusese profesoară de muzică în ţară, şi cei trei copii.

Marcel Rău: "Eu sunt brutar acuma. Fac pâine, domnule. De la electrician la pâine, iar este o diferenţă de la cer la pământ".

Marcel Rău: "În 12 ani de când sunt plecat am fost acasă de trei ori sau patru ori. Am stat o lună de zile. Nu prea am... Am văzut nişte schimbări în neplăcut în Galaţi. Neplăcut, adică, cum să vă spun eu, oameni pe stradă supăraţi, trişti. Asta am văzut. Tristeţe şi sărăcie."

reporter: Tudor Neacşu

operatori: Gelu Mormoloc, Marian Munteanu, Bogdan Cazacu

editor web: Dana Costache