Sari la conținut

Siretul, aproape secat 

"Apa este scăzută. Nu mai este peşte, s-a terminat cu peştele, fuge peştele de noi, nu vrea să vină la lansetă, nu-i mai ştiu culoarea" spune un pescar. 

În timp ce pescarii se plâng că peştele nu trage la lansetă, agricultorii spun că din cauza apelor scăzute ale Siretului, fântânile aproape au secat şi nu mai au apă cu ce să-şi ude legumele.

Constantin Nechifor din comuna Şendreni priveşte neputincios la grădina arsă de soare.

"Furtunurile la ţinem de pomană, nu avem apă. Roşiile sunt stricate, sunt opărite din cauza caniculei, nu au apă" spune bărbatul.

Paul Cristea, primar comuna Şendreni: "Noi, la Şendreni eram obişnuiţi să ne luptăm cu inundaţiile, nu cu apele scăzute, nu am întâlnit aşa ceva".

În locurile unde apa avea în urmă cu câteva săptămâni trei metri adâncime, acum se poate trece cu piciorul. Cu toate acestea pescarii profesionişti avertizează că Siretul are capcane periculoase iar, pe alocuri, pot apărea găuri adânci.

"Unde sunt gropi, apa e adâncă, sunt şi vârtejuri şi dacă te aprinde acolo te ameţeşte şi te bagă la fund" explică un localnic.

Debitul Siretului este în acest moment de 46 metri cubi pe secundă, foarte aproape de pragul minim istoric de 35 de metri cubi pe secundă.

În mod obişnuit, pe râul Siret valoarea debitului lunar este de 250 metri cubi pe secundă.

reporter: Cornelia Mazilu
operator: Ionuţ Mocanu