Spectacol la primul antrenament al Phoenix

Data publicării:
phoenix

Phoenix Galaţi a revenit la antrenamente pentru noul sezon al Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Sub comanda lui Florin Nini au venit la antrenament atât jucătorii care a jucat sezonul trecut la Galaţi cât şi noile achiziţii ale clubului. Primul antrenament al celor de la Phoenix a demonstrat că în noua formulă echipa gălăţeană va face şi spectacol în meciurile oficiale. Americanul Travis Daniels şi sârbul Milan Milovanovici au scuturat panoul cu slam-dunk-uri de senzaţie. De altfel, cei doi jucători au şi demonstrat la echipele la care au jucat până acum că slam-dunk-ul este procedeul lor preferat de a finaliza acţiunile.

Travis Daniels, jucător Phoenix Galaţi: "O să fac tot ce îmi stă în putinţă, să marchez într-un mod atletic, sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor".

Florin Nini, antrenor Phoenix Galaţi: "Într-adevăr este un jucător care îşi finalizează cele mai multe acţiuni cu faţa la coş prin dunk. Sigur, partea de spectacol e un lucru care trebuie, ştim că face deliciu, însă noi trebuie să ne folosim armele simple şi eficiente".

Tot la primul antrenament a impresionat şi al doilea american adus de Phoenix în această vară, Jamel Waters, care a arătat că are un dribling năucitor şi este un pasator desăvârşit.

Jamel Waters, jucător Phoenix Galaţi: "Am auzit lucruri bune despre echipă, ştiu că antrenorul îşi doreşte foarte mult să câştige şi încearcă să ne imprime asta şi nouă, jucătorilor. Îşi doreşte să jucăm agresiv şi să fim competitivi".

Phoenix Galaţi a început pregătirile cu gândul de a face un sezon cel puţin la fel de bun ca şi anul trecut.

Cătălin Vlaicu, jucător Phoenix Galaţi: "Aici chiar se face profesionalism. Cu domnul profesor am mai lucrat şi în anii trecuţi şi ştiu că este un antrenor care punea foarte mult suflet, aţi văzut şi la meciuri că e foarte energic. Şi chiar am venit cu sufletul deschis, ne dorim play-off minimum şi o clasare foarte, foarte bună".

Milos Pesic, jucător Phoenix Galaţi: "Văd mulţi jucători noi, trebuie să muncim mult ca să devenim un grup omogen, jucătorii noi să se adapteze cât se poate de repede şi să continuăm ceea ce am început în sezonul trecut, în special în partea a doua a campionatului".

Florin Nini, antrenor Phoenix Galaţi: "Vrem play-off-ul. În situaţia în care nu îl vom atinge, indiferent de pe ce poziţie, nu ştiu dacă îl pot considera, ştiu eu, o dezamăgire, dar vrem play-off-ul pentru că am ajuns acolo, am făcut meciuri frumoase, am învins echipele de top, ceea ce înseamnă că avem o inimă mare şi o dorinţă la fel de mare".

Phoenix se va antrena la Galaţi pe toată perioada de pregătire. Liga Naţională de Baschet masculin va începe pe 17 septembrie, când Phoenix va juca în deplasare cu BCM U Piteşti.

reporter: Marius Ţuca

operator: Ionuţ Mocanu

Foto: Phoenix Galaţi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri