Spital rămas în beznă

Data publicării:
bezna la spital

Unitatea de Primiri Urgenţe, secţiile, holurile principale sau zona administrativă, toate rămâneau în beznă odată la câteva zeci de minute. Blocul operator a fost cel mai afectat, iar medicii au ajuns la capătul răbdării.

Paul Ichim - medic chirug: "Situaţia e neplăcută să rămâi cu trusele laparoscopice în bolnav şi să se ia lumina, să rămâi cu pacientul anesteziat pe masă şi să nu poţi să-l operezi. Azi am rămas cu sculele laparoscopice pe întuneric".

Probleme au fost şi la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Lavinia Şandru - medic UPU: "Datorită acestei pene de curent sistemul informaţional, pentru câteva minute a căzut. Ceea ce înseamnă: nu s-au putut întocmi fişe de observaţii, nu s-au putut lua analize şi nici primi rezultatele analizelor. Acesta nu este un lucru bun pentru noi".

Un aparat de la Radiologie s-a stricat, iar pentru a nu se defecta şi altele, conducerea spitalului a cerut să fie scos din priză tot ce nu reprezintă aparat medical.

Mihaela Debita - manager Spitalul de Urgenţă Galaţi: "Aşteptăm ajutor de la Electrica. I-am sesizat în mod direct. Au promis că ne trimit o echipă. Să vedem de ce nu primim cantitatea totală necesară pe care ar trebui s-o primim".

Reprezentanţii Electrica spun că ei nu sunt responsabili de ceea ce se întâmplă în spital. Şi dau vina pe electricienii angajaţi la unitatea medicală.

Cezar Cristian - director Electrica Galaţi: "Transformatorii care sunt în Spitalul Judeţean şi alimentează spitalul prin două posturi, sunt în bună stare de funcţionare şi n-au nicio problemă. Ieri a declanşat un transformator când au greşit ei o manevră. Noi ne-am dus, l-am repus, totul e normal. Astăzi nu ştiu".

După cele trei pene de curent din cursul dimineţii la Spitalul Judeţean s-au mai produs şi altele. De asemenea şi în oraş au avut loc astfel de căderi de tensiune.

Reporter: Adrian Obreja
Operator: Bogdan Cazacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri