Statuia lui Eminescu, din nou întregită

Data publicării:
statuie eminescu varaa

Monumentul de la Galaţi care îl înfățișează pe Mihai Eminescu alături de muza sa este cea mai veche statuie din ţară ridicată în cinstea marelui poet.

Statuia a devenit celebră din cauza unei întâmplări bizare, care se repetă an de an: cineva fură mâna muzei inaintea fiecare ceremonii organizate in cinstea poetului. Astfel, statuia a fost vandalizată de peste 20 de ori în ultimii 10 ani.

Pentru a pune stop acestei practici, autorităţile au hotarât, la un moment dat, ca replica mâinii să fie montată pe statuie doar de două ori pe an, pe 15 ianuarie şi pe 15 iunie.

Nicolae Bacalbaşa, preşedinte CJ Galaţi: "Este un huliganism mărunt dar care în acelaşi timp este conjugat cu o blasfemie, pentru că, încă o dată, Eminescu nu este poetul Eminescu, este creatorul limbii române".

De această dată mâna muzei va rămâne la locul ei. Nimeni nu ştie, însă,..pentru cât timp.

Marius Stan, primarul municipiului Galaţiului: "Să sperăm că şi ţine, să vedem cât ţine. Asta e situaţia, dacă oamenii, unii oameni, nu putem generaliza, evident, sunt pasionaţi de situaţii de genul ăsta, ce să le facem noi?"

Pentru că nici primăria şi nici echipajele poliţiei nu au reuşit în toţi aceşti ani să îi prindă pe hoţi, oamenii cred că presa ar putea fi soluţia în această situaţie.

"Presa putea să stea cu nişte camere ascunse prin rotaţie aşa, 24 de ore înainte, să vadă cine se duce acolo" spune un gălăţean.

"Mă doare sufletul ca român iubitor de neam, de ţară, de tot ce trebuie să se păstreze frumos, ne pare rău că nu suntem toţi de un singur ideal" declară alt localnic.

Iar pentru cei care vandalizează ani de ani statuia marelui poet, gălăţenii çred că tot versurile lui Eminescu sunt cele mai potrivite.

"Unde voi găsi cuvântul ce exprimă adevărul?, zicea Eminescu. Unde voi găsi cuvântul ce exprimă adevărul chiar şi în privinţa blasfemiilor care se fac şi împotriva lui!" recită un iubitor al poziei.

Municipalitatea are în plan restaurarea întregului parc şi inclusiv a statuii, prin intermediul unui proiect în valoare de 2 milioane de euro.

Proiectul a trecut de Consiliului Tehnico-Economic din Primărie şi urmează să fie votat de consilierii locali.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Bogdan Cazacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri