Stop traficului de persoane

Data publicării:
bac scris1

Traficul de persoane este una din cele mai grave infracțiuni și fenomene sociale ale secolului XXI. Organizatorii acestei campanii speră ca la finalul fiecărei acţiuni tinerii să ştie că în jurul lor sunt persoane care le pot face rău şi trebuie să înveţe cum să se ferească de acestea.

Să ne uităm mai clar asupra celor care se învârt în jurul nostru pentru că nu ştim niciodată ce se ascunde în faţa unei măşti frumoase şi foarte amicală" a spus un tânăr.

„Nu mi-a venit să cred că până şi părinţii te pot vinde şi această chestie m-a uimit" a declarat alt tânăr.

Chiar dacă tinerii se află încă la început de drum, unii dintre ei au auzit de cazuri de trafic de persoane.

„Era vorba despre o fată care se întorcea seara acasă şi a fost închisă într-o dubă şi trecută peste Dunăre" a spus un elev.

Ionel Mereuţă, reprezentant ANITP Regionala Galaţi:  „Diversitatea victimelor este din ce în ce mai mare şi îngrijorător este numărul crescut al minorelor care cad în capcana de a fi traficate şi de a fi expuse la riscuri insuportabile ca fiinţe umane."

Anturajul, şcoala, educaţia, dar mai ales familia, sunt factorii de care depinde extinderea sau limitarea acestui fenomen.

Ştefania Cojocaru, preşedinte ONG „Tinerii şi viitorul":Părintele să fie deschis către copil, să îşi rupă din timpul liber, să petreacă mai mult timp cu copilul, să meargă cu el la un spectacol, să aibă un subiect de conversaţie."

Coordonatorii proiectului s-au declarat mulţumiţi de faptul că liceenii au fost interesaţi de tema campaniei şi au venit, chiar, şi cu idei.

Ioana Sindescu, coordonator proiect Freedomtour:Sunt liceeni cu păreri foarte bune, cu personalitate şi, în acelaşi timp, cu foarte mult potenţial de a se implica. Ne place că au venit ei cu idei de implicare, au venit ei cu un follow-up pentru proiect."

Caravana a fost la Colegiul Naţional „Costache Negri", iar miercuri va ajunge la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă".

Campania s-a desfăşurat până acum în 15 oraşe din România, din cele 16 programate, şi se va încheia pe 18 octombrie cu ocazia Zilei Europene Împotriva Traficului de Persoane.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Bogdan Cazacu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri