Târg educaţional la facultăţile gălăţene

Data publicării:
targ educational

Târgul educaţional a avut loc sâmbătă şi duminică în cadrul Universităţii "Dunărea de Jos". Peste 300 de tineri au avut şansa să discute cu decanii facultăţilor la care vor să ajungă stundeţi.

Reprezentanţii fiecărei instituţii academice au scos atuurile din mânecă, pentru a-şi atrage cât mai mulţi candidaţi.

Leonard Domnişoru, decan Facultatea de Inginerie Navală: "Ca să-şi aleagă un profil e bine să vii la faţa locului, să vezi în primul rând care sunt condiţiile, să vezi ceea ce vei reuşi să finalizezi şi dacă ceea ce finalizezi are căutare pe piaţa muncii".

Pentru tineri acţiunea a fost interesantă şi binevenită, în condiţiile în ei deja la ce facultate îşi doresc să studieze.

"Îmi şi plac vapoarele foarte mult şi îmi doresc să practic această meserie mai departe. Dacă îţi doreşti ceva, nu este greu. Mi-a plăcut mult prezentarea, chiar am vrut să vin aici şi, nu ştiu, mi s-a părut interesantă de la început" spune un viitor student.

"Mă bazeze pe inginerie, nu pe arhitectură mai departe. Vreau să fiu constructor. Pentru o fată mi se pare foarte greu şi m-am şi speriat la început. Am crezut că nu voi putea dar de ce nu?" spune altă tânără.

Acţiunea face parte dintr-un proiect european care vizează orientarea în carieră a liceenilor şi în care sunt partenere universităţi din Galaţi, Sibiu, Târgul Mureş şi Constanţa.

Edit Lukacs, decan Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor: "Proiectul îşi propune să atragă în grupul ţintă 20.000 de elevi din 12 judeţe ale ţării şi să le ofere informaţii şi consiliere privind o alegere informată în carieră".

Valoarea proiectului european depăşeşte două milioane de lei.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri