Sari la conținut

Trotuare uitate de autorităţi

Strada Brăilei, din zona Tribunalului şi până în centrul oraşului a fost asfaltată în urmă cu un an, dar trotuarele au fost uitate. Acum, trecătorii sunt nevoiţi să facă slalom printre gropi sau chiar să meargă pe carosabil.

Mihaela Brazdeş, reporter Digi24 Galaţi: Gălăţenii se pot accidenta foarte uşor pe trotuare. Asta din cauză că ori sunt pline de gropi, ori au o dala da, o dală ba".

Gălăţenii sunt nemulţumiţi de faptul că trotuarele sunt impracticabile, iar autorităţile nu iau nicio măsură.

Încep ploile, vine toamna. Este foarte greu. Copiii merg foarte greu la şcoală pe asemenea străzi" a spus un trecător.

„Mai pe şosea, mai pe trotuarele care mai sunt încă bune, dar în realitate toate sunt proaste" a declarat al pieton.

Deşi anul trecut, aleşii locali au votat reparaţia trotuarului de pe strada Brăilei, lucrările nu au început nici acum.

Emanuela Turcu, purtător de cuvânt Primăria Galaţi: „În momentul de faţă suntem în faza de proiectare. Căutăm cea mai bună soluţie pentru reabilitarea trotuarelor pentru că timpul a demonstrat că niciuna dintre soluţiile care au fost adoptate de vechile administraţii pentru trotuare nu au fost durabile."

În zona Tribunalului, însă, nişte muncitori lucrează de zor la demontarea dalelor de pe trotuar.

Emanuela Turcu, purtător de cuvânt Primăria Galaţi: „Probabil se fac doar mici reparaţii pentru că în momentul în care se vor reabilita trotuarele de pe strada Brăilei, unde avem faza de proiectare, se vor face lucrări ample."

Potrivit proiectului, 34.500 de metri pătraţi de pavele şi dale prefabricate vor fi reabilitate, vor fi înlocuite bordurile mici de la spaţiile de parcare şi se vor amplasa 50 de bănci.

Costurile acestor investiţii se ridică la 8,5 milioane lei, bani de la bugetul local.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Daniel Lare