Sari la conținut

Victorie clară pentru Phoenix

Phoenix Galaţi mai are doar un pas pentru a obţine cea mai mare performanţă din istoria clubului în Liga Naţională de baschet feminin. Sportivele antrenate de Eugenio Rodrigues au obţinut o victorie convingătoare cu Baschet Club Teleorman Alexandria, scor 96-66, în primul meci al finalei pentru locurile 5-6. Echipa gălăţeană a dominat partida încă de la primul fluier şi avea deja un avans de 23 de puncte încă de la pauza mare. În partea a doua a meciului, Phoenix a mai redus din turaţia motoarelor, însă chiar şi aşa şi-a majorat avantajul la 30 de puncte. Cu 1-0 la general, Phoenix are acum prima şansă de a câştiga disputa cu echipa din Alexandria.

Amanda Frost, jucătoare Phoenix Galaţi: "E un sentiment foarte plăcut, a fost o victorie a întregii echipe, am contribuit toate la acest joc".

Romina Filip, jucătoare Phoenix Galaţi: "Mă bucur că am reuşit să obţinem acest rezultat în această seară, mă bucur că au jucat toate fetele, asta este o mare bucurie pentru mine, ca şi căpitan, să văd toate jucătoarele pe teren. Îmi doresc din tot sufletul să menţinem nivelul şi într-un final să scriem istorie şi să terminăm pe locul 5".

Eugenio Rodrigues, antrenor Phoenix Galaţi: "Am început acest sezon, dacă vă amintiţi, în faţa unei echipe mari, cea din Arad. Şi am spus atunci că e ca un basm, am început cu o victorie în ultima secundă împotriva unei echipe puternice. Acum pot spune la fel: este cel mai bun mod de a încheia, sper să fie ultimul nostru meci acasă în acest sezon. Am făcut spectacol, am jucat bine, toată lumea a fost mulţumită de joc, e un mod foarte plăcut de a încheia sezonul".

Meciul doi al finalei pentru locurile 5-6 va avea loc vineri în deplasare. În cazul unei victorii a echipei din Alexandria se va mai juca un al treilea meci, în Sala Sporturilor din Galaţi.

reporter: Marius Ţuca

operator: Gelu Mormoloc