Sari la conținut

11.000 de kilometri, 13 ţări, o expediţie pentru promovarea Iaşiului

După săptămâni în şir de pregătiri, a sosit şi momentul mult aşteptat şi plănuit până la cel mai mic detaliu. Bogdan vrea să ajungă până în cel mai nordic punct din Norvegia. Plecarea s-a dat încă din zorii zilei şi nu oricum, ci în prezenţa prietenilor.

Pe tot parcursul călătoriei alături îi vor fi motocicleta, Rheea, pe care o are de trei ani, şi mascota Silviu, cadou primit de la un prieten apropiat. Din cauza lipsei de spaţiu nu şi-a putut lua provizii. Nu-şi face însă probleme. Nopţile le va petrece la prietenii motociclişti pe care îi are în toate colţurile lumii, dar şi în campinguri. Bogdan Hunea, temerar: Devii un pic emoţionat că pleci de acasă, zici că eşti ok, eşti întreg, nu ai emoţii şi când ajungi aici deja încep să-ţi tremure un pic picioarele, mai tremură mâna.

Emoţionaţi sunt şi prietenii lui, tot motociclişti, care îi înţeleg pasiunea şi care îl admiră pentru curajul şi ambiţia de a-şi promova oraşul natal. Ciprian Asiminei, prietenul lui Bogdan: La început ni se părea că visează, dar se pare că visul lui devine realitate şi e o iniţiativă foarte faină, mi se pare ceva inedit, un mod nou de a prezenta oraşul în colţuri în care sunt şanse mici să fi auzit de Iaşi cineva.

Bogdan va reveni în ţară la sfârşitul lunii viitoare.