12 cluburi amendate anul acesta de ISU. Autorităţile din Iași spun că vor reîncepe controalele în zilele următoare

Data publicării:
primaria iasi

Comisii formate din reprezentanţi ai Primăriei împreună cu inspectorii de la ISU, DSP, DSV şi Registrul Comerţului vor merge în fiecare bar, club şi restaurant din oraş.

Mihai Chirica, primarul interimar al municipiului Iaşi: "toate societăţile comerciale care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege privind autorizarea de funcţionare şi toate celelalte autorizaţii prevăzute în temeiul legii de la instituţiile care vor veni alături de noi vor fi făcute public unde sunt, cine sunt şi ce măsuri s-au impus asupra lor. Asta ca o informare publică asupra acestor locaţii pentru ca orice client să ştie dacă sau nu este autorizată în locaţia respectivă în temeiul legii."

Acolo unde vor fi găsite nereguli, inspectorii vor aplica sancţiuni şi, în funcţie de cât de grave sunt abaterile descoperite, vor decide inclusiv suspendarea activităţii. Reprezentanţii ISU spun că deşi au întâlnit în ultimul an cluburi care nu respectau normele, nu avut temeiul legal pentru a le închide.

"Au fost aplicate sancţiuni la un număr de 12 cluburi numai în anul 2015," a spus col. Adrian Apostol, prim adjunct al inspectorului şef la ISU Iaşi.

Tragedia din clubul Colectiv a speriat însă patronii de cluburi şi baruri. Proprietarii localului La Bază din Iaşi anunţă pe o reţea de socializare că vor închide pentru câteva luni:

"Nu avem autorizație de la ISU. În schimb avem aviz ISU pentru modificările din locație necesare pentru a preveni și a minimiza riscul. (...) Totuși am decis că vom suspenda activitatea barului până când vom face modernizările cerute și vom avea garanția celor de la ISU că nu reprezetam un pericol. (...) Considerăm că am fost ignoranți și în consecință iresponsabili. Am avut noroc. Nu vrem să mai punem pe nimeni în pericol, chiar dacă legea permite acest lucru." 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri