Sari la conținut

400 de oameni de afaceri şi autorităţi din România, Ucraina şi R. Moldova s-au reunit la Bălţi

Forumul Economic Transfrontalier a adunat, în acest an, la Bălţi, peste 400 de participanţi. Dacă preşedinţii de raioane şi consilii judeţene au avut ocazia să demareze noi colaborări între instituțiile publice, firme din Republica Moldova şi România au avut şansa de a-şi expune produsele pentru a atrage noi clienţi. Taxa de participare a fost de 60 de euro. Reprezentanții raionului Căușeni din Republica Moldova au expus produsele reprezentative pentru comunitatea lor - vinuri, conserve și obiecte de artizanat. 

"Oamenii sunt interesați pentru o colaborare și cunosc produsele noastre autohtone. În mare parte, sunt produse pur ecologice și ar fi interesaţi pentru a avea o colaborare cu raionul nostru, în special pentru produsele alimentare," a spus Sergiu Gogu, vicepreședintele Raionului Clăușeni.

Participarea la acest forum dar şi faptul că fac parte din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru este o ocazie pentru autorităţile din Republica Moldova şi Ucraina să preia de la români exemple de bună practică în ceea ce priveşte atragerea şi gestionarea fondurilor europene. "De când avem această colaborare între regiunile noastre, noi am reușit să semnăm 27 de acorduri de colaborare cu România și cam 45 cu Republica Moldova," a spus Sergiy Tatusiak, fostul președinte al Consiliului Regional Vinnitsa, Ucraina. "Este un pas pentru a se găsi soluții pentru proiectele viitoare ale municipiului Bălți," a adăugat Vasili Panciuc, primarul municipiului Bălți.

"Aici și acum este locul, în fiecare an, în care oamenii de business pot avea contacte cu oameni politici, pot afla ce proiecte publice se pregătesc și își pregătesc și ei ofertele pentru a participa la desfășurarea acelor proiecte," a declarat Cristian Adomniței, organizator şi preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. 

Euroregiunea Siret-Prut-Nistru are în componenţă 25 raione şi Municipiul Bălţi din cele 34 din Republica Moldova şi 3 Consilii Judeţene din România - Iaşi, Vaslui şi Prahova. Euroregiunea are deja 12 ani de existenţă, însă personalitatea juridică şi-a dobândit-o în anul 2005.