Sari la conținut

Activitatea de la Aeroportul Iaşi, amenințată de Fisc

Pe data de 10 iunie, o echipă de control a Direcției Generale de Finanțe Publice Iași a făcut verificări la Aeroportul Internațional Iași. În urma verificării, inspectorii au decis că taxa pe valoare adăugată de peste 6 milioane de lei, care ar fi asigurat funcționarea aerogării în acest an, nu poate fi rambursată. "Investițiile efectuate nu aparțin obiectivelor de la Aeroport ci aceste obiective aparțin de Consiliul Județean. În cazul unor asemenea investiții, nu se poate rambursa taxa pe valoare adăugată, fiind vorba de fonduri publice," a explicat Maria Țăran, purtătorul de cuvânt al DGFP Iași.

Argumentele aduse de inspectorii fiscali nu i-au mulțumit pe reprezentanții aeroportului, mai ales că decizia implică nedecontarea taxei pe valoare adăugată şi în cazul altor proiecte. "Concluzia că aeroportul ieșean nu beneficiază de dreptul de a deduce TVA-ul de pe investițiile făcute în infrastructura porturară practic ducea la pierderea tuturor sumelor reprezentând TVA-ul de la aceste investiții care numai pentru proiectul de modernizare și dezvoltare a Aeroportului Iași însumează aproape 13 milioane de euro," a declarat Marius Bodea, directorul Aeroportului Internațional Iași. 

"Deciziile, concluziile acestui raport sunt o premieră în România în 20 de ani. Toți ceilalți controlați de aceleași organe de control, mă refer ca instituții nu ca oameni au primit o părere contrară, că se poate deconta TVA-ul," a adăugat Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași.

După ce vor angaja un avocat, reprezentanții Consiliului Județean și ai aeroportului vor să conteste raportul fiscal la ANAF iar dacă nu vor obține rambursarea TVA sunt hotărâți să meargă în instanță. Victorel Lupu, vicepreședintele Consiliului Județean Iași: "Să facem toate diligențele pentru a ne apăra intersul, altfel aeroportul ne va costa cu 24% mai mult."

Valoarea totală a proiectului de modernizare a Aerportul Internațional Iași este de 57 milioane de euro și prevede contruirea unei piste de 2.400 de metri, parcare pentru avioane și un terminal nou.