Anchetă în trafic. Șoferii din Iași au fost opriți de polițiști și întrebați cât de des și la ce oră circulă pe o anumită arteră din oraș

Data publicării:
ANCHETA IN TRAFIC POLITIST

O echipă de studenţi de la Universitatea Tehnică împreună cu poliţişti au oprit aleatoriu şoferii care circulau pe şoseaua Nicolina. Au vrut să afle de unde vin şi încotro se îndreaptă pentru a vedea dacă estimările lor privind gradul de circulaţie sunt corecte. Acest studiu are la bază dorinţa de a îmbunătăţi traficul în oraş.

”Beneficiile unui astfel de Plan de Mobilitate Urbană Durabilă sunt în primul rând facilitatea accesului tuturor la locurile de muncă şi la servicii, reducerea poluării, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a consumului de energie, îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii în reducerea costurilor de călătorie și obţinerea unei mobilităţi unitare fără întreruperi”, a spus Mihaela Drăghici, reprezentant proiect.

”Mai avem un studiu care presupune gradul de încărcare a vehiculelor de transport în comun public şi privat, precum şi o anchetă referitoare la numărul şi tipul de vehicule care circulă pe fiecare sens. Lucrăm timp de cinci zile în cinci puncte ale oraşului”, a spus Adrian Sachelarie, profesor Facultatea de Mecanică.

Şoferii sunt încântaţi de acest studiu, mai ales că mulţi se plâng că pierd foarte mult timp în trafic.

”Dimineaţa este infernal pe această stradă între orele şapte şi un sfert și opt. Deci se merge bară la bară, dar curând, va fi, eu zic, mult mai lejer traficul”, a spus un șofer.

”E bine că se lucrează, dar, totuşi, durează prea mult. De exemplu, podul acesta deja are foarte mult timp de când tot se lucrează la el şi atunci să se grăbească puţin cu lucrările. (rep) Cât pierdeţi în trafic? Păi, destul de mult pentru că fac naveta, după cum spuneam, cam o oră, dar depinde pe ruta care merg. Diferenţa fac zece minute pe oriunde aş merge”, a spus un alt șofer.

Astfel de sondaje în trafic vor mai fi realizate pe pasajul Alexandru cel Bun, pe Calea Chişinăului şi pe străzile Vasile Lupu şi Anastasie Panu. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă se realizează în toţi cei șapte poli de creştere din ţară şi are o durată de 12 luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri