Anchetă ITM după un accident de muncă. Un tânăr care lucra fără acte s-a electrocutat şi a murit

Data publicării:
ACCIDENT DE MUNCA AMATOR

Alarma la 112 s-a dat miercuri după-amiază, după ce un tânăr de 18 ani care lucra la etajul 1 al unei clădiri din curtea Spitalului de Oncologie, la turnarea unui planșeu, a atins cu mâna o schelă și s-a electrocutat. Medicii de la SMURD i-au acordat primul-ajutor, însă tânărul nu a supraviețuit.

"A fost o resuscitare prelungită, dar în ciuda tuturor eforturilor care au continuat până la ajungerea la spital, în Unitatea de Primire Urgențe, evoluția pacientului a fost una nefavorabilă," a explicat prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

Inspectorii ITM au deschis o anchetă împreună cu polițiștii, mai ales că există suspiciunea că tânărul lucra la negru. Reprezentanții firmei care efectua lucrarea susțin că tânărul a fost angajat ieri, însă martorii spun că acesta lucra pe șantier de câteva luni.

George Tanasievici, director adjunct ITM Iași: "nereguli sunt, în primul rând mă gândesc la faptul că s-a întâmplat ceva aseară, s-a produs un astfel de eveniment, încercăm să elucidăm exact ceea ce s-a întâmplat și, mai mult de atât, am trasat măsuri pentru ca începând de astăzi pe șantier să nu mai fie astfel de accidente nefericite. Se schimbă, din nou, instalația electrică, se verifică, vine un electrician specializat."

Lucrările de reabilitare a clădirii au început în luna februarie. Muncitorii reabilitează imobilul în cadrul unui proiect european, în valoare de 10 milioane de euro, urmând ca în interior să funcționeze un centru de cercetare.

"E un proiect amplu, care este format din două zone de cercetare, o zonă supraterană de diagnostic molecular și o zonă subterană pentru medicina nucleară," a spus Mirela Grosu, directorul Spitalului Regional de Oncologie Iași.

Pentru fiecare neregulă pe care o vor constata, inspectorii ITM vor da câte o amendă în valoare de o mie de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri