Sari la conținut
News Alert

Ancheta unei tragedii. Familia unui bătrân cere pedepsirea vinovaților pentru moartea acestuia

 

Tragedia care a lăsat fără grai o întreagă comunitate s-a întâmplat în satul Slobozia. Bătrânul era în curte, când vecinul recunoscut ca fiind agresiv a intrat peste el şi, din senin, l-a luat la bătaie. Soția l-a găsit aproape inconştient. Femeia a chemat imediat ambulanţa. Omul a fost transportat mai întâi la Dorohoi, unde a fost pansat, apoi la Botoşani la Camera de gardă a Spitalului de Urgenţă. De acolo a fost trimis la Iaşi, la Neurochirurgie, apoi la Spitalul Sfântu Spiridon, unde a fost, în sfârşit, internat. Dar, după câteva zile, a intrat în comă şi a murit.

"Pacientul era comatos în stare gravă. A ajuns în Terapie Intensivă unde a beneficiat de toate metodele de tratament pe parcursul a 6 zile. Din păcate, dată fiind vârsta, mecanismul traumatic şi evoluţia nefavorabilă, prognosticul a fost unul nefavorabil şi el, cu deces," a explicat Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi.

Bătrânul este a patra victimă a agresorului care şi-a bătut şi alţi vecini

"Toţi consătenii de acolo sunt terorizaţi de el, le e frică, chiar nu înţeleg ce se întâmplă, a luat la rând vreo şapte case, a găsit câteva femei, le-a bătut măr, dar pe tata în schimb l-a terminat," spune fiul victimei.  "Mi-a tras un pumn m-a năucit nu știam despre ce e vorba mi-a mai tras unul și am căzut și încă unul, de trei ori m-a lovit, din momentul în care am căzut n-am mai mișcat mi-am dat seama că este ceva în neregulă cu el, să mă lovești fără nici un motiv," povesteşte un sătean care a fost victima aceluiaşi agresor. 

În urmă cu mai mulți ani, bărbatul şi-ar fi ucis în bătaie chiar şi tatăl, susţin oamenii. "Este bolnav de schizofrenie. A mai fost luat de poliție și alăta data dar i s-a dat drumul că nu prezintă pericol social," a spus Constantin Curcă, viceprimarul comunei Vorniceni. 

Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. După decesul bătrânului, agresorul va fi cercetat pentru lovire urmată de moartea victimei.