Sari la conținut

Arest prelungit în cazul profesorilor de la UMF Iaşi acuzaţi de fapte de corupţie

Carmen și Gheorghe Dorobăț vor rămâne încarcerați până la data de 16 martie. Cei doi sunt acuzați de luare de mită. Aceştia ar fi cerut bani de la studenți pentru promovarea unor examene.

Judecătorii s-au pronunțat și în cazul profesorului Dumitru Păduraru, care ar fi cerut favoruri sexuale de la studentele sale. Profesorul universitar a cerut să fie arestat la domiciliu, însă judecătorii au respins cererea. Acesta va sta încă 30 de zile în spatele gratiilor.