Sari la conținut

Au plecat din ţară pentru o viaţă mai bună şi au ajuns să fie sclavi în Libia

Vasile Partenie a plecat pentru a oferi un trai mai bun familiei sale. Printre priorităţi se afla şi consolidarea locuinţei în care stă alături de familie. A lăsat acasă o soţie şi patru copii cel mai mic în vârstă de doi ani şi jumătate. Bărbatul a reuşit să trimită acasă doar cinci sute de euro. Aceştia au fost primii şi ultimii bani.

Când a plecat spre Libia, ieşeanul i-a spus soţiei că a semnat un contract pe Aeroportul din Bucureşti pentru zece luni, unde urma să lucreze la amenajări interioare chiar la Tripoli. De mai bine de o lună, Vasile Partenie şi-a anunţat soţia că nu mai este pătit şi nu are asupra sa nici documentele pentru a putea pleca.

Actele au fost reţinute de către patronii firmei la care lucrează românii.

Fiul cel mare al bărbatului spune că în această situaţie ar mai fi încă alţi nouă români, mare dintre aceştia nu au primit niciun euro de când s-au angajat. Conform contractelor semnate, românii ar trebui să fie plătiţi cu suma de o mie de euro pe lună plus cazare şi masă. Pentru că nu şi-au primit salariile, muncitorii români au făcut şi grevă, dar totul a fost în zadar.

Familia ieşeanului este cu atât mai îngrijorată cu cât Libia este în mijlocul unui război civil, după înlăturarea de la putere a dictatorului Muammar Gaddafi, în 2011. Guvernul de la Tripoli încearcă să restabilească ordinea în ţară, în contextul în care puterea este disputată şi de liderii mai multor triburi. Securitatea este precară, iar atentate au loc aproape zilnic, se arată şi într-o alertă de călătorie emisă recent de către reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe.