Sari la conținut

Au recâștigat liniștea Sărbătorilor: victimele violenței se bucură de Paște în Centrul de Protecție

 

Pentru aceste femei este primul Paşte când le pregătesc copiiilor bucate tradiţionale. Va fi cea mai îmbelşugată masă de care au avut parte până acum, dar, cel mai important, este că se vor putea bucura de sărbători ca orice familie normală. Iolanda a ajuns în adapostul pentru victimele violenței domestice in urma cu șase luni, cand a decis să pună capăt terorii în care trăia alături de soțul agresiv. L-a părăsit și i-a luat cu ea cei doi copii, iar acum încearcă să uite coșmarul prin care a trecut.

„Era foarte violent, în general după ce adormeau copiii, iar eu trebuia să nu fac prea mult zgomot. Eram încuiată în casă, nu aveam voie să ies afară, nu aveam voie în parc cu copiii, nu aveam voie neînsoţită de el,” povestește Iolanda Chiriac. 

Femeia își amintește cum sărbătorile pe care ea și copiii le aşteptau cu nerăbdare, erau doar prilej de amărăciune:

„Scandal, certuri, nu reuşeam să mă ocup şi de copii în acelaşi timp, să fac şi pregătiri, iar dacă totul nu era cum trebuie atunci când veneau prietenii sau rudele în vizită, ieşea scandal între mine şi soţul meu. Chiar mă şi bătea pentru unele lucruri...”

Anul acesta, Iolanda a început o viaţă nouă şi, spune ea, simte din plin sărbătoarea Învierii Domnului, alături de copiii ei.

Acest Paște este unul special și pentru Aida Duicu. Femeia are doar o lună de când a plecat de lângă soţul care o maltrata, dar deja se simte mai bine. Faptul că are ce să le dea de mâncare copiilor este cea mai mare bucurie pentru ea.

„În primul rând, au copiii mei ouă roşii, să fac ouă roşii, au miel, n-au văzut miel făcut de niciun Paşte până acum,” povestește cu amărăciune Aida. 

„Pe lângă serviciile acordate în fiecare zi am încercat şi cu ocazia sărbătorilor pascale să le facem să uite de problemele avute până în prezent şi cu siguranţă credem că am reuşit acest lucru,” a spus Luminiţa Munteanu, directorul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi.

Femeile agresate de soți vor putea să locuiască în centrul de protecţie timp de 12 luni, timp în care vor fi consiliate psihologic şi vor fi ajutate să-şi găsească un loc de muncă.