Sari la conținut

Calea spre civilizaţie, inaccesibilă pentru o localitate din județul Iași

Pentru sătenii din localitatea ieşeană Cuza Vodă, drumul spre oraş este o adevarată corvoadă. Calea de acces este din pământ si este inghitita acum de noroaie. In urma plangerilor primite de la localnici, primăria a turnat piatră pe drum in urma cu un an, iar de atunci n-a mai intervenit in nici un fel.

“Se distrug mașinile și e greu, greu de circulat. Eu nu știu, ca să vină o ambulanță sau oameni care fac naveta, copii. Nu văd cum, e foarte dificil.”

“Nu se poate circula dacă sub ochii mei o salvare a dat de șapte ori înapoi. Urca la deal, cobora. Dacă era jale.”

“Cum să nu te împotmolești, mai ales pe drumul ăsta. Te împotmolești. Asta e viața de acum 25 de ani.”

“Foarte prost, toată lumea se plânge că i se strică mașina, că a sărit roata, că nu știu ce. Tot ne promie că azi, mâine, la anul, la primăvară.”

Reprezentanții primariei spun că bugetul comunei este mult prea sărac pentru modernizarea drumului si nici nu au avut cum sa acceseze fonduri europene.

“Este o situație pe care noi nu am prevăzut-o. Am crezut că o să rezistăm cu piatra și cu reparațiile pe care le-am făcut anul trecut. Nu s-a întâmplat lucru ăsta. Avem drumuri din piatră și drumurile astea nu rezistă. Piatra se duce în pământ,” a spus Valeriu Pârlog, primarul comunei Popricani.

Potrivit autorităţilor locale există un proiect de refacere a drumului, dar costurile sunt estimate la 70 de miliade de lei. Singura solutie ar fi ca banii sa vină de la Guvern.