Sari la conținut
News Alert

Căpriana, cetatate din Republica Moldova cu ziduri de cântec

Pentru localnicii din Căpriana ulița din centru este scena potrivită pentru o horă şi un cântec, fără pretextul unei sărbători speciale. Semn că tradițiile încă sunt un mod de viață aici.

„Toată viața am visat să cânt. Câți ani ai? Acum am șase ani,” spune Taisia. 

„În Căpriana nu pot spune câți sunt precis, dar eu cred că toți sunt artiști, toți pot să cânte,” crede Darius. 

Dar pentru că nu e suficient să ai talent şi suflet de artist, cineva se ocupă serios de cei care vor să exerseze. „Fiind la o sărbătoare și neavând nimeni cine cânta, ne-am gândit și am adus un profesor de muzică inițial, la noi în sat, el ne-a învățat copilașii să cânte la fluier, să bată din palme, să facă ceva mișcări,” spune Doina Radul, coordonator al Ansamblului „Mugurașii”.

Deja au trecut opt ani de atunci. Între timp, satul s-a îmbogăţit cu trei ansambluri folclorice, unde copiii vor să ţină pasul cu părinţii şi bunicii. Iar rolul acestor activităţi este mult mai important decât ar părea la o privire superficială.

„E o metodă foarte bună de socializare și poate și un mediu de rezolvare a unor probleme pe care le avem, desigur, fiecare în familie,” spune Rodica Surdu, membru în Ansamblul „Sânzienele".

Un lucru e sigur: cei din Căpriana au muzica în sânge. Aşa se explică de ce pot încropi o mică orchestră cât ai clipi din ochi şi de ce cântă cu atâta bucurie. O dovedesc doi frați gemeni care au început să cânte după ureche atunci când au primit în dar o chitară de la vecinul lor, Tudor Ungureanu, artist al poporului.

Tudor Ungureanu are ambiţia să înființeze în Căpriana un muzeu al instrumentelor vechi, unicat deopotrivă în Republica Moldova și în România. Ideea îl urmăreşte de acum 20 de ani, când un călugăr i-a dăruit o pianină. „Ani de zile l-am rugat să mi-l dea, datează de la 1800, deci din Washington, deci de la acest instrument poate am pornit să adun instrumente vechi ca să fac acel muzeu,” povestește artistul.

Până acum, a strâns multe cobze, cavale, mandoline, cetere vechi de aproape două secole. Evită să estimeze public la ce valoare de piaţă se ridică instrumentele. „Am avut niște instrumente mai prețioase, mi le-au furat. Deci așa e, le-am făcut prea mare reclamă,” mărturisește Tudor Ungureanu. 

A primit oferte din România să expună instrumentele atât de rare, dar nu-l lasă inima, fiindcă locul lor e la Căpriana, de unde nici el nu vrea să plece: „Țelul meu hotărâtor este să stăm strajă la hotar, să păzim acest pământ, cetatea zidind-o din cântece, din balade, fiindcă nici vântul, nici înghețul, nici Ivan cu tancul nu le poate distruge.”