Captivi într-o lume a tăcerii. 300 de copii din Iași suferă de autism

Data publicării:
sincron autism

Ana Maria este mama unui copil de 13 ani care suferă de autism. A observant la puțin timp după naștere că băiatul se comport neobișnuit, dar diagnosticul dureros a avenit abia la doi ani si jumatate.

„În premergător se legăna, ţopăia. Şi nu răspundea la nume. Deci nu se uita la persoana care îl striga. L-am acceptat aşa cum era, dar cei din jur au început să ne îndemne să mergem la un specialist,” a spus Ana Maria Andrei, mama unui copil cu autism. 

După diagnosticare, părinţii au învăţat alături de copil ce înseamnă autismul şi au înteles că trebuie să i se dedice complet.

„Este foarte greu să stai permanent. Adică te solicită foarte mult şi emoţional şi psihic şi fizic. E ca şi cum, eu, de multe ori, îmi spun că trăiesc o viaţă dublă. Deci trăiesc şi pentru mine şi pentru el. Adică să am grijă: unde mănâncă, unde se duce, ce face,” povestește tânăra. 

Fiecare părinte îşi doreşte integrarea copilului într-o şcoală de masă ori specială. Ana Maria a ştiut că băiatul nu se va acomoda în sistemul de învăţământ normal şi l-a înscris la Centrul de zi al Fundaţiei Ancora Salvării.

„ Vrând, nevrând rămâi într-o izolare. Deci şi tu ca persoană şi familie nu poţi să te duci spre ceilalţi, nici ceilalţi nu pot să vină prea mult spre tine. Eşti un pic cam izolat,” a mai spus mama unui copil cu autism. 

Pe lângă problemele de integrare, părinţii au dificultăţi şi când se adresează altor instituţii.

„Întâmpină probleme mai complicate când ajung la vizitele la doctor. Spre exemplu la stomatolog. Doctorul, nu că nu ar fi pregătit în plan profesional, dar nu este pregătit să interacţioneze cu un copil cu autism, un copil care are nişte temeri în plus, faţă de un copil tipic,” a explicat Alexandra Florea, psiholog.

Pentru copiii cu autism Asociatia din Iași care le apără drepturile vrea să amenajeze o sală de terapie sensorială. Are nevoie însă de 20 de mii de lei pe care va încerca să-i strângă prin organizarea unei campanii umanitare. În Iași sunt 300 de copii cu autism.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri