Sari la conținut

Carne de cal vândută într-un spital din Iași

Prețul fixat de vânzătoare era 12 lei kilogramul. Suficient cât să convingă șapte asistente dar și un medic de la Spitalul pentru Copii să cumpere aproape 40 de kilograme de carne transportată în sacoșe. Niciunul nu și-a dat seama că ceea ce vânzătoarea pretindea că e carne de vițel era de fapt carne de cal!

Înșelăciunea a ieșit la iveală abia în momentul în care unul dintre cadrele medicale păcălite a văzut că alimentul se comportă diferit la gătit față de carnea de vită.

Despre carnea de cal vândută la spitalul de Pediatrie din Iaşi au aflat şi poliţiştii.

„Până în prezent, şapte persoane au depus această sesizare, iar poliţiştii verifică toate aspectele pentru a dispune măsuri în consecinţă. De precizat este faptul că întreaga cantitate de carne a fost ridicată şi trimisă la DSV pentru analize cu privire la stabilirea speciei,” a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iaşi.

Întreaga cantitate de carne, 38 de kilograme, a fost dusă la sediul Direcţiei Sanitar-Veterinare pentru a fi expertizată. Laboranţii au confirmat astfel că medicii şi asistenţii au cumpărat carne de cal.

„Nu se poate face diferenţă decât prin analiză de laborator. Trebuie să fii chiar prea experimentat ca să poți face diferenţa. Numai că prin toate mijloacele de informare în masă noi am făcut şi facem apel la cetăţeni, la consumatori să nu cumpere carnea, acum în perioada aceasta miei decât din magazin,” a declarat Vasile Gaboran, director adjunct la DSVSA Iaşi.

Carnea a fost distrusă. Acum, Radu Terinte, managerul Spitalului de Pediatrie ''Sfânta Maria'' din Iaşi, spune că va sancționa drastic toate cadrele medicale care au permis să se ajungă la această situație: „săptămâna viitoare se va convoca Comisia de Disciplină şi sigur persoanele implicate pentru fapta făcută, mai ales că în situaţia de faţă există o dispoziţie clară a managerului şi conducerii către toate secţiile de a interzice comerţul ambulant în spital.

Mie mi se pare şocant şi mai ales mi se pare intolerabil următorul aspect – faptul că un cadru medical este dispus să cumpere în condiţii de comerţ ambulant produse perisabile fără să se gândească la urmările care ar putea din punct de vedere sanitar să apară asupra familiei sale.”

Anchetatorii au identificat persoana care a vândut carnea şi i-au întocmit acesteia dosar penal pentru înşelăciune.