Sari la conținut

Cei mai buni tineri astronomi şi astrofizicieni din lume sunt pentru o săptămână la Suceava

Prima probă a Olimpiadei Internaționale de Astronomie şi Astrofizică a început la ora 9:00. Înainte de examen, elevii, unii dintre ei prezenţi pentru prima dată la un concurs internaţional, și-au așteptat rândul în auditoriumul Universității din Suceava:

"Noi suntem din Polonia. Eu sunt mai mult astrofizician, nu astronom, iar cerul și planetariul sunt mai necunoscute pentru mine."

" - Ești pregătit? -  Cred că da, vom vedea. Nu poți fi în totalitate pregătit pentru că este aleatoriu ce poate să-ți pice la acest test."

Proba observațională a constat în două teste scrise pe care elevii au trebuit să le rezolve în câte jumătate de oră.  Mihai Dimian, prorectorul Universităţii din Suceava şi organizator al competiţiei: "Au un set de întrebări legate de diversele corpuri cerești pe care le văd pe bolta palentariului și calculează anumite distanțe între aceste corpuri după care merg în sala de sus a planetariului unde analizează așa numita hartă mută a cerului."

Subiectele i-au pus în dificultate pe unii dintre concurenți: "Este o olimpiadă internațională și ar fi trebuit să ne așteptăm la multe întrebări dificile, dar a fost peste așteptările noastre."

"Cred că toată lumea a intrat în criză de timp la ultimul test, acolo a fost destul de greu."

Olimpiada va continua în zilele următoare cu proba teoretică, cea de analiză a datelor, proba observaţională în teren de la Mănastirea Dragomirna, iar ultima probă, cea pe echipe, va avea loc pe 9 august la Gura Humorului.