Sari la conținut

Clipe magice la Palatul lui Alexandru Ioan Cuza. Concert SoNoRo Conac la Ruginoasa

SoNoRo Conac este la cea de-a doua ediţie în acest an. Membrii asociaţiei au adus în actualitate, pentru iubitorii de muzică clasică, momente din secolul al 19-lea. Mai precis, artiştii concertează anual în diferite conace boiereşti din ţară. La Iaşi, a fost aleasă casa domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa.

”Palatul nostru a găzduit acest eveniment deosebit. Am fost onoraţi de prezenţa muzicienilor de la SoNoRo Conac şi iată că într-o minunată seară de vară am retranspus atmosfera de altădată”, a spus Simona Ionescu, directorul Muzelului Al. I. Cuza, Ruginoasa.

Proiectul SoNoRo Conac a fost ideea unuia dintre directorii asociaţiei. Răzvan Popovici iubeşte la fel de mult muzica clasică şi conacele boiereşti. ”Majoritatea concertelor au loc în conac. De la o pasiune a mea legată de arhitectura extrem de frumoasă şi destul de neapreciata şi neîngrijită din ţară”, a declarat Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo.

Iubitorii de muzică clasică din Iaşi au posibilitatea să-i asculte din nou pe artiştii de la SoNoRo. În toamnă, ei vor concerta din nou la Iaşi, la Biblioteca Mihai Eminescu şi la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri.