Concurs de echitaţie la Rădăuţi

Data publicării:
calut echitatie

Herghelia de la Răduți a găzduit la sfârşit de săptămână Cupa Bucovinei la concursul de hipism. Cei mai frumoși și bine antrenați cai din România, alături de jochei s-au întrecut la cele cinci categorii de nivel, vârstă și pregătire.

Chiar dacă obstacolele au creat ceva probleme pentru concurenţi, pentru cei exeperimentați și caii bine antrenați concursul a fost unul lejer.

Concurenții veniți la Rădăuți sunt de la asociații și cluburi din întreaga ţară și au luptat atât pentru Cupa Bucovina,cât şi pentru calificarea în finala națională de sărituri.

Valerian Solovăstru, director adjunct la Direcția Silvică Suceava: "avem concurenți din toată țara, în jur de 35 de concurenți cu 27 de cai, atât din structura Romsilva cât și din cluburi private. Ceea ce este îmbucurător, în ultimii ani, la această competiție se prezintă și foarte mulți juniori, copii, în acest an avem 16 juniori."

Publicul prezent la eveniment a fost încântat de spectacolul oferit pe hipodrom, mai ales că o parte din cei prezenţi au venit să-și susțină favoriții.

Echitaţia este un sport care se dezvoltă tot mai mult în România, dar destul de costisitor spun organizatorii: "chiria calului în jur la 250 de euro pe lună, antrenamentul calului făcut de un specialist în jur de 150 de euro tot pe lună, antrenamentul cu copilul în jur de 50 de euro pe lună."

Cupa Bucovina Romsilva a ajuns la cea de-a XV-a ediție iar premiile pentru acest an au fost în valoare de 25.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri