Sari la conținut

Cozi la Serviciul pentru Paşapoarte. Numărul solicitărilor s-a triplat în această lună

Ora 4 dimineaţă, în faţa Serviciului de Paşapoarte din Iaşi. Cei care vin să-şi schimbe documentele de călătorie aşteaptă în maşini deschiderea ghişeelor.

"Stăm cu copiii de la 4 dimineaţa veniţi să facem rând ca să prindem bonuri, până în 50 de oameni. Suntem în luna lui august, suntem foarte multă populaţie, ce facem, ne expunem zi şi noapte aici, pentru ce?! Sunt două nopţi nedormite, nu?"

În ultima perioadă, numărul solicitărilor pentru paşapoarte s-a triplat, iar funcţionarii pot să onoreze cel mult 150 de cereri pe zi. Din această cauză, oamenii au ajuns să stea şi peste noapte în faţa instituţiei.

"Am venit într-o zi şi nu mi-a dat bonuri, trebuie să vii a doua zi. Doamna de la bonuri mi-a zis că trebuie să vin, să mă trezesc mai devreme, atunci nu mai dormim deloc ca să prindem bonuri."

"De la ce oră staţi aici? - 11:30. - Aţi stat toată noaptea? - Da."

"Mâine seară mă duc acasă şi mă sui la volan la TIR şi mă duc mai departe. Când eu trebuie să mă odihnesc 2-3 zile. Eu am venit şi stau aici zi şi noapte, că aştept să schimb paşaportul."

Cu o oră înainte de începerea programului, rândul a ajuns la aproape 300 de persoane.

"Cred ca o să fie vreo şansă, dacă va fi. Dacă nu, revenim, clar. Asa e soarta noastră."

Comisar şef Nicoleta Nistor, director al Serviciului de Paşapoarte Iaşi: "toţi cei care vin până la ora 11:00 cu chitanţele achitate sunt reprogramate. Aceeaşi persoană nu poate lucra 10, 12 ore pe zi în aceste condiţii, să lucreze corect şi să ofere şi calitate."

Conducerea Serviciului de Paşapoarte ia în calcul suplimentarea personalului în această perioadă.