Sari la conținut

De la avocatură la cultură de roşii. O tânără din Neamț vinde roşii bio la export

Agricultura ecologică este o afacere încă în dezvoltare, căci, deși toată lumea declară sus și tare că vrea mâncare de calitate, tot prețul este cel care contează. Producătorii de mâncare bio sunt puțini, și, cei mai mulți trimit marfa la export.

”Implică foarte multă răbdare, nu este pentru oricine, foarte multă documentare ca să creşti culturi bio, dar cu un pic de voinţă şi un pic de preocupare pentru sănătatea proprie şi a celor din jur, cred că oricine poate reuşi să aibă, cum am eu, 500 de metri pătrați cultivaţi,” spune Claudia Rugină.

Claudia are 27 de ani, este avocat şi a rămas avocat chiar și după ce s-a hotărât să-şi deschidă propria afacere... cu roşii. De trei ani citește despre asta. S-a apucat anul trecut, dar a pierdut toată cultura. Anul acesta a abordat lucrurile altfel. Împachetează roșiile în cutii de câte patru kilograme și le livrează la oraș.

”Le-am dat o notă personală, fiindcă toate pachetele sunt scrise de mână, de mine,” spune tânăra.

Claudia a cumpărat seminţele din Anglia şi America și în total, are acum 100 de soiuri de roșii. Le cultivă fără insecticide, pesticide sau alte substanţe chimice. Spune despre roșiile ei că sunt oricum, dar nu perfecte. Perfecțiunea e comercială.

”Eu le promovez ca fiind frumuseţea imperfecţiunii, pentru că ele nu sunt perfecte, au micile lor defecte. Sunt şterse, fiecare în parte, de praf, verificate, că dacă o singură plantă ţi se îmbolnăveşte, îţi omoară toată cultura, în câteva ore.”

Seminţele au costat-o în total 250 de lei, dar, spre deosebire de soiurile îmbunătățite genetic, Claudia își face semințele din propriile roșii. Iar afacerea sa este simplu de explicat:

”Cutia mea cu roşii costă 50 de lei, cu transport inclus. Sunt patru kilograme asortate, roşii de toate tipurile, în funcţie de ce se coace în grădină. La fiecare zece cutii livrate, fiecare 50 de lei, vin 500 de lei. Transportul este 100, packaging-ul este 50. O singură livrare, minimă pe săptămână te duce la 350 de lei în buzunar.”

Claudia nu a investit în promovare ci doar și-a făcut un cont pe Facebook. Vara asta a făcut primele livrări.

”Am oameni care au revenit şi de patru ori până în prezent,” spune tânăra.

În România nu există o reţea de desfacere pentru asemenea produse şi nici exportul nu este bine pus la punct. Recordul Claudiei pentru livrările în Iaşi şi în Bucureşti este de o sută de kilograme într-o lună. Ceea ce înseamnă foarte puțin.

"Fie aşa, fie deloc. Aşa cum au reuşit şi alţii înaintea noastră să se hrănească sănătos, pe teritoriul României, aşa putem şi noi, în continuare, să fim la fel de harnici ca cei din trecut, să refuzăm să mai cumpărăm hibrizi şi tot ce ne pune la dispoziţie piaţa, strict pentru a avea profituri uriaşe," mai spune tânăra.

Piețele din România sunt dominate de soiurile de roșii hibrid, de origine franțuzească. Acestea fac legume nici prea mari nici prea mici, perfect rotunde, dar greu rezistă fără să le stropeşti. În plus, fac semințe puține, iar dacă replantezi aceste semințe producția scade dramatic.