Deţinut înjunghiat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi 

Data publicării:
perchezitii penitenciar iasi

Deţinutul, în vârstă de 26 de ani, prezintă patru plăgi înjunghiate, două în torace şi două în mâna stângă. Starea lui este stabilă. Bărbatul a fost înjunghiat de un alt deţinut. Victima este un condamnat pentru furt, iar autorul este un condamnat pentru tâlhărie. Cei doi sunt colegi de celulă, iar altercaţia a avut loc în curtea penitenciarului. Victima a fost încarcerată în martie 2013, iar agresorul este în închisoare din 2010 şi mai avea de ispăşit 3 luni din pedeapsă. La penitenciar a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili exact circumstanţele în care s-a produs acest incident. 

"A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași precum și judecătorul delegat. Se va întruni comisia de diciplină, agresorul fiind analizat în cadrul comisiei. Se va stabili infracțiunea sau abaterea disciplinară," a declarat  Gabriela Topoliceanu, purtător de cuvânt la Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași.

Aceasta nu este pentru prima data când un deţinut este rănit grav în interiorul Penitenciarului Iaşi, acolo unde persoanele private de libertate ar trebui să fie în Maximă Siguranţă.

În 2013, în luna ianuarie, doi bărbaţi au murit într-o bătaie care a izbucnit între patru deţinuţi. Nimeni nu a fost tras la răspundere după acest incident.

După acest incident, şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor declara că, într-un an, în penitenciarele din România se petrec aproximativ 12.000 de incidente.

În 2012, tot la Penitenciarul din Iaşi, s-a petrecut un incident similar cu cel de miercuri. Un deţinut a fost lovit de doi colegi şi înjunghiat de unul dintre ei, chiar în curtea penitenciarului.

În 2010, agenţia Mediafax semnala că trei deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi au ajuns la spital, cu răni grave, după ce s-au bătut în celula în care erau închişi, conducerea Penitenciarului a declaşat o anchetă în acest caz.

În 2004, un caz care a ridicat multe semne de întrebare şi determinat o puternică reacţie din partea Asociaţiei pentru Drepturile Omului a fost cel al lui Ionuţ-Cristinel Maftei. Tânărul, care ispăşea o pedeapsă de trei ani, a intrat in comă după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral deschis acut şi a murit pe 24 iunie 2004 după ce a suferit o lovitură puternică la cap în penitenciar. Supraveghetorul de de serviciu a fost suspectat că l-a tras de mână prin spaţiul dintre două celule şi l-a izbit de colţul patului. Ancheta a rămas fără răspuns.

Un raport al APADOR-CH semnala atunci problemele penitenciarului. Iată două dintre concluziile raportului:

"1. Faţă de cele constatate de APADOR-CH în 2001, când situaţia tensionată din penitenciarul Iaşi părea să se fi diminuat, în 2004 frica este sentimentul dominant printre deţinuţi. Ei se tem să vorbească, se tem de unele cadre (în principal supraveghetori şi medici), se tem să nu ajungă "ţapi ispăşitori" în cazurile de decese sau incidente violente. APADOR-CH cere DGP să ia măsuri urgente pentru asigurarea unui climat normal într-un penitenciar, fie el şi de maximă siguranţă;

2. Asociaţia cere DGP să facă o analiză amănunţită şi imparţială a modului în care unii medici din penitenciar îşi îndeplinesc obligaţiile profesionale faţă de deţinuţi."

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri