Sari la conținut
News Alert

Dosar penal pentru şoferii care vor să intre în ţară cu maşini cu numere provizorii

„În conformitate cu art. 1 alin. (3), art. 82 alin. (2) şi art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, punerea în circulaţie şi/sau conducerea pe drumurile publice din România a unui vehicul pe care este aplicat unul din tipurile de plăcuţe menţionate mai jos, atrage răspunderea penală în conformitate cu prevederile art. 334 din Codului penal (punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat),” se arată într-un comunicat emis de Poliţia de Frontieră.

Persoanele care aleg să ignore această recomandare trebuie să ştie că nu vor putea trece frontiera cu astfel de maşini ori remorci şi, în plus, se vor alege cu dosar penal.

Este permisă intrarea sau ieşirea din ţară a maşinilor şi remorcilor cu numere de înmatriculare provizorii doar dacă sunt transportate în mijloace de transport (remorci, trailere, etc.).