Sari la conținut

Eveniment regal la Iași. Principele Nicolae a lansat volumul „Drumul spre casă"

Peste 200 de ieșeni au participat la evenimentul de lansare a cărții Princepelui Nicolae Al României. Principele Nicolae a povestit că Iașiul este locul unde se simte ca acasă. Aici a învățat limba română în 2012 și aici și-a dorit să-și lanseze volumul și să se întâlnească cu cititorii.

"Este important pentru poporul român să știe mai mult despre Principele lor," crede Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României.

Pentru a sublinia că e o carte care merită citită datorită secvențelor presărate cu umor, Alteța Sa Regală a povestit o întâmplare din volum.

"Am luat o dată o jucărie de baie și cu asta am pus apă pe părul surorii mele dar a fost apă foarte rece exact de gheață," a mai spus Alteţa Sa. 

Majoritatea ieșenilor au venit dornici să cunoască un membru al Casei Regale și să afle informații din viața lui: 

"Despre Principele Nicolae nu știu foarte multe lucruri și am fost curios să aflu."

"O carte oarecum zburdalnică pentru tineri și aș recomanda-o elevilor mei, studenților mei prin simplul fapt că are o atmosferă degajată și o poți savura oricând."

La acest eveniment au participat și scriitori celebri care sunt de părere că lectura cărții poate fi una extrem de plăcută tocmai datorită structurii dinamice cu întrebări și răspunsuri.

Dan Lungu, scriitor: "Inițial, când am luat cartea, mă așteptam stai să vezi aici protocol. Ei bine, surpriza mare a fost că dialogul este foarte viu, imprevizibil, cu mult umor, cu multă spontaneitate și a asta mi-a dat o mare bucurie a lecturii."

Pe lângă acest volum, a mai fost lansată și cartea "Crăciunul regal" scrisă de Principesa Margareta și Principele Radu al României și un Calendar Regal pentru 2015 cu o grafică specială dedicată Familiei Regale.