Sari la conținut

Grădiniţă în apartament, pericol pentru copii. Unitatea funcţionează fără aviz de la Direcţia de Sănătate Publică

Apartamentul are patru camere și 80 de metri pătraţi. Sufrageria, dotată cu mese și scaune pentru preșcolari, a fost transformată în sală de clasă pentru grupa mare, iar în unul dintre dormitoare învaţă copiii din grupa mică.

Anul acesta, grădiniţa a fost modernizată. Au fost montate gresie și faianță. Însă, chiar și așa, grădinița nu asigură nici măcar condiții minime pentru siguranța copiilor. În plus, inspectorii Direcției de Sănătate Publică au constatat că grupurile sanitare nu sunt potrivite pentru copiii de grădiniță, iar camerele nu asigură lumină naturală.

Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvânt DSP Bacău: "aspectele menționate reprezintă abatere la ordinul Ministerului Sănătății1955/1995 pentru aprobarea normelor de igienă privind aprobarea condițiile pentru ocrtotirea și educarea copiilor 01.29 funcționarea în aceste condiții poate avea un impact negativ asupra procesului educativ și a stării de sănătate a preșcolarilor."

Apartamentul aparține Primăriei și a fost pus la dispoziția unității de învățământ pentru că nu s-a găsit un alt spațiu disponibil în care să funcționeze grădinița. Iar fonduri pentru modernizarea apartamentului nu sunt.

Vasile Zaharia, administrator public Primăria Buhuși: "trebuie făcut un acces separat față de restul blocului, ceea ce înseamnă și o cheltuială și o autorizație, o scară exterioară pe lângă bloc."

Singura soluție pentru ca cei mici să nu mai învețe în astfel de condiții ar fi ca autoritățile locale să mute grădinița într-o unitate de învățământ care a fost închisă din cauza numărului prea mic de elevi. Însă șansele să se întâmple acest lucru până pe 15 septembrie sunt mici. Și asta pentru că ar trebuie făcute noi lucrări de amenajare a sălilor de clasă.