Sari la conținut

Grădiniţa în care învaţă câte nouă copii pe metru pătrat 

28 de preșcolari din comuna Belcești sunt înghesuiți într-un spațiu în care, în mod normal, ar trebui să își desfășoare activitatea trei copii. Încăperea minusculă este sală de clasă atât pentru grupa mică, cea mijlocie cât și pentru grupa mare.

"Condițiile sunt vitrege, spațiul este mic pentru copii. Nu avem unde să ne desfășurăm activitatea în condiții cât de cât umane, adică să lucrez și eu cu material didactic adecvat si să îl pot manipula. Un copil are nevoie de măcar un metru pătrat, ceea ce la noi nu există," spune Paraschiva Butuc, educatoarea copiilor.

Părinții sunt nemulțumiți de condițiile în care trebuie să își lase copiii câte patru ore în fiecare zi, dar spun că nu au altă variantă. Nu de aceeași părere este și Constantin Lupașcu, viceprimarul din comună: "Situația este sub control, este făcut demersul făcut cu Ministerul de Interne, este o colaborare foarte bună, plătim o taxă modică de chirie și copiii merg în continuare acolo."

O grădiniță a existat în comuna Belcești, iar în urmă cu 10 ani Guvernul alocat o parte din banii necesari pentru reabilitare - 80 de mii de lei. Este de neînțeles însă modul în care s-au stabilit prioritățile la nivel local. Grădinița din localitatea Belcești este veche de 70 de ani. Cu toate acestea, din puținii bani alocați de Guvern, constructorul a preferat să monteze geamuri termopan în loc să facă lucrări de consolidare iar clădirea s-a prăbușit.

Autoritățile din Belceşti promit că problema spațiului pentru preșcolari va fi rezolvată însă...de anul viitor.