Harta Unirii umană. Peste o sută de studenţi s-au adunat în Piaţa Naţiunii din Iaşi

Data publicării:
HARTA UMANA

Cu tricolorul prins pe haine ori legat în jurul mâinii, tinerii, deopotrivă din România şi de peste Prut, au format o hartă umană şi au marcat astfel o mică unire a studenţilor:

”Ziua unirii este un prilej de bucurie şi prilej de a comemora istoria. Pe cât se poate, ne străduim să păstrăm tradiţiile. De aceea am şi demarat ideea de a purta astăzi ceva emblematic: costume tradiţionale, măcar un brâu, măcar tricolorul,” dorește o studentă.

”Pentru mine e o zi foarte importantă. Pe lângă că e sărbătoarea naţională a României, ieri am fost şi la vot şi aş vrea ca într-o bună zi unirea să se realizeze,” a spus un student basarabean.

Tinerii nu s-au lăsat intimidaţi de temperaturile sub zero grade Celsius, şi, vreme de câteva zeci de minute, au cântat imnul României şi cântece tradiţionale, au aplaudat şi au dansat.

”Am dorit să fim toţi împreună măcar de Ziua României.”

Studenţii nu a ales întâmplător Piaţa Naţiunii pentru a realiza harta umană.

”Am venit aici la monumentul unirii pentru că este statuia de drept unde ar trebui să se sărbătorească Marea Unire de la 1918. Aveam şi harta României desenată în jurul statuii facută din pavaj şi ne-am gândit să îi facem şi conturul,” a declarat Emanuel Man, preşedintele Ligii Studenţilor Iaşi.

Opt asociaţii studenţeşti au participat la acest eveniment.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri