IAŞI. Criză fără soluții. Numărul donatorilor de sânge este încă la jumătate din necesar

Data publicării:
PUNGI SANGE DONAT

Criza de sânge din spitale se prelungeşte. Dacă în anii trecuţi cele mai mari probleme se înregistrau în lunile de vară, pe durata concediilor, şi acum, numărul donatorilor este la jumătate din cât ar fi nevoie.

"Media donărilor pe ultimele zile a fost în jur de 40 de donatori. Bineînţeles că din această cantitate de sânge recoltată o parte a fost reportată ca urmare a rezultatelor analizelor," a explicat Lavinia Scripcaru, managerul Centrului de Transfuzii Sanguine Iaşi.  

O parte dintre cei care au venit la Centrul de Transfuzii au decis să doneze pentru că au apropiaţi aflaţi în suferință. Puţini însă sunt donatori fideli.

Pot dona sânge doar persoanele sănătoase cu vârsta până în 50 de ani. Donatorii beneficiază de analize gratuite, tichete de masă în valoare de 65 de lei, transport gratuit pe mijloacele de transport şi scutire de la serviciu în ziua donării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri