IAŞI. Nemulţumiri la repartizarea locurilor la rezidenţiat

Data publicării:
REPARTIZARE STUDENTI

Mulţi dintre cei peste o mie de tineri care au susţinut rezidenţiatul în urmă cu două săptămâni au ieşit din sală indecişi sau nemulţumiţi. Pentru că repartizarea pe specializări s-a făcut în funcţie de punctajul obţinut, dar şi pentru că locurile au fost limitate, mulţi nu au primit locul dorit.

"Mi-am dorit altceva, dar nu e rău, sunt foarte conştientă. Am sperat, dar a luat altcineva. Sunt puţine posturi, rămân cardioloagă."

Tinerii spun că, pentru a nu sta un an acasă, până la următorul examen, sunt nevoiţi să urmeze chiar şi specializări pe care nu şi le-au dorit: 

"Am optat pentru ginecologie, dar s-a luat în faţa mea cu un loc. Am luat medicina legală pe Galaţi. Un pic dezamăgită, dar mai dau o dată, mai încercăm."

"Am luat locul, mi-aş fi dorit un post care s-a dat la 147 şi eu eram la 157, deci s-a luat cu 10 locuri înaintea mea. Asta e, asta e soarta, ăsta e punctajul, ăsta e rezidenţiatul, ăsta e concursul."

Maria Stamatin, prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi: "Din păcate, pentru medicină este cel mai grav pentru că cei care termină Medicină Generală nu pot să facă nimic. Pentru medicină dentară şi farmacie lucrurile stau mai bine, pentru că pot să se angajeze oriunde."

Pentru regiunea Moldovei au fost scoase la concurs 230 de posturi, dintre acestea doar 5 în judeţul Iaşi: patru la Spitalul Hârlău şi unul la Spitalul Parhon din Iaşi. Cea mai mare concurenţă, de 4 candidaţi pe loc, a fost la Medicină Dentară, urmată de Farmacie şi Medicină Generală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri