Sari la conținut

IAŞI. Se deschide târgul de oferte de studiu la universităţile din străinătate

Vizitatorii vor primi informații despre programe de studii, taxele de școlarizare, posibilități de finanțare, burse, proces de aplicare, oportunități de internship, cât și oportunități de voluntariat sau consiliere în carieră. Tot în cadrul târgului, vor fi organizate 9 sesiuni de prezentări şi workshopuri în care vor fi descrise particularităţile diferitelor sisteme academice, dar şi posibilităţile de angajare după absolvire. Pentru a participa la aceste seminarii, doritorii trebuie să se înscrie pe site-ul RIUF – www.riuf.ro.

RIUF este cel mai mare târg de universităţi din România, cu o experienţă de 10 ani şi 14 ediţii. A adunat până acum peste 150 de expozanţi din 20 de ţări şi, anual, sunt prezenţi peste 15.000 de vizitatori. Printre expozanţii de anul acesta de la Iaşi se numără University of Greenwich (Marea Britanie), Radboud University Nijmegen (Olanda), BHMS Business & Hotel Management School (Elveția), dar şi o universitate din România, şi anume Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”. Lista completă a expozanților poate fi văzută aici.