Sari la conținut

Îmbulzeală pentru ajutoarele de la Uniunea Europeană. O femeie a leşinat

Beneficiarii ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană au primit încă din campania electorală bonurile pentru făină, mălai, ulei, zahăr și conserve din rezervele comunitare. De atunci au așteptat în fiecare zi sosirea alimentelor, iar când, în sfârșit, au aflat că începe distribuirea produselor au năvălit pur și simplu la centrele de distribuire.

Pachetele cu alimente au aproape 30 de kilograme așa că mulți dintre benficiari au venit pregătiți cu geamantane sau cărucioare cu roți și au plecat acasă cu taxiul. Cei care nu și-au permis să achite o astfel de cursă s-au descurcat cum au putut.

Persoanele care au primit tichete își pot ridica produsele până la sfârșitul anului. Cei care nu au primit prin poștă niciun tichet, dar se încadrează în categoriile defavorizate, vor putea ridica alimentele la începutul anului viitor, pe listele suplimentare.

Luminița Munteanu, director DAC Iași: "Programul de distribuire este zilnic, de la 8:00 până la 16:00, iar săptămâna aceasta vom lucra și sâmbătă, vom sta la dispoziția ieșenilor pentru a-și ridica aceste alimente."

De ajutoare alimentare de la Uniunea European beneficiaza peste 16 mii de ieseni. Este voba despre cei cu venituri sub 400 de lei, șomeri, persoane cu handicap si pensionari.>