Imunizări mai puţine, bolnavi mai mulţi. Vaccinarea antigripală, dorită la Iaşi doar de 16.000 persoane

Data publicării:
cutii vaccin

Vaccinarea antigripală are tot mai putin succes în rândul populaţiei. În acest sezon rece, la Iaşi s-au realizat cu o treime mai puţine imunizări faţă de iarna trecută. Medicii de familie spun că pacienţii refuză să se imunizeze antigripal din motive total greşite.

"Se duce o campanie pe internet sau de către persoane mai puţin avizate împotriva vaccinării în general şi împotriva vaccinării antigripale în special cultura de internet şi ceea ce spun vecinii, faptul că persoane neavizate dau sfaturi împotriva vaccinării este un lucru deosebit de grav," a spus Anca Deleanu, medic de familie.

Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi: "Putem vorbi despre sezonul 2013-2014, când s-au imunizat aproximativ 24 de mii de persoane, iar în acest sezon, 2014-2015 s -au vaccinat aproximativ 16.000 de persoane."

În sezonul rece, 85 de persoane din Iaşi au fost diagnosticate cu gripă, iar doi dintre bolnavi au murit. Chiar şi aşa, oamenii sunt reticenţi faţă de imunizare:

"Nu prea am mare încredere în el. Am făcut într-un an şi la vreo săptămână, n-a durat nicio săptămână şi am răcit că am venit la doamna doctor şi pe urmă am luat medicamente."

"M-am ferit de răceală, mă tratez cu câte un ceai cald. - Aveţi încredere în vaccinul antigripal? - Nu."

"Tot am răcit chiar dacă l-am făcut. Deci n-are rost să-l mai facem."

Infecţioniştii consideră că lipsa vaccinării a avut drept consecinţă o creştere a numărului de pacienţi cu infecţii respiratorii grave care au avut nevoie de spitalizare.

"Zilnic, prin Triaj trec în medie cam 150 de pacienţi. Predomină însă o tulpină de virus gripal A, nu i-aş spune gripă porcină, virus gripal A, care n-a mai circulat decât înainte de 2009," a explicat Irina Teodorescu, medic epidemiolog la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi.

Vaccinul antigripal este recomandat în special persoanelor cu boli cronice şi gravidelor. În prezent, la Iaşi mai sunt pe stoc 500 de doze gratuite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri