În Consiliul Judeţean Iași, aleșii puterii și ai opoziției fac ședințe separate

Data publicării:
SEDINTA CJ FARA CONSILIERI

"Nu avem majoritate, deci nici cvorum de ședință, astfel încât cu tristețe sunt nevoit să observ blocajul pe care PSD îl aplică proiectelor Iașiului," a spus preşedintele CJ, Cristian Adomniţei

În timp ce aleșii locali au timp de dispute politice, 36 de milioane de lei, bani de la centru, care ar trebui împărțiți între cele 93 de comune ale județului pentru plata arieratelor, stau blocați în visteria statului.

"Sunt comune care au conturile blocate și atunci este normal să dorim să ajutăm populația din mediul rural. Au proiecte în desfășurare și nu pot să asigure procentul lor de cofinanțare pentru proiectele cu fonduri europene," a spus Eduard Boz, consilier județean PNL. 

La ședința care a avut loc pe data de 28 august, consilierii județeni de la PSD și PP-DD au părăsit sala pe motiv că președintele instituției, Cristian Adomniței, are un comportament nedemocratic. Aceștia au lipsit și de la ședință convocată pentru astăzi.

Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași: "Cumva acest lucru trebuie să înceteze pentru că cei care pierd la final nu sunt consilierii județeni sau eu, cei care pierd la final sunt ieșenii înșiși."

Pe ordinea de zi erau trecute 7 proiecte care au nevoie de votul consilierilor județeni pentru a putea fi implementate. Pe lângă banii care trebuie să ajungă la comune, trebuie aprobate și unele cheltuieli pentru aeroport, dar și programul de întreținere a drumurilor județene până la finalul anului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri