Sari la conținut

Întâlnire cu scriitorul Mircea Diaconu, la Iași 

„Cartea mea ar trebui să vorbească singură. De aceea, nu vreau să citesc niciodată ce am scris, în speranţa că cineva va citi mai bine decât mine,” mărturisea scriitorul Mircea Diaconu la începutul întrevederii. Într-un cadru relaxat, actorul și scriitorul Mircea Diaconu a discutat cu cei peste 200 de iubitori de literatură prezenți la eveniment.

Cei care i-au citit deja cartea au ținut să lectureze cu glas tare pasajele care i-au impresionat cel mai mult: „M-am hotărât! Mai bine nu mor mâine, că iarna asta nu m-am dat decât de 80 de ori cu sania şi n-am numărat cocorii.”

Romanul prezintă viața plină de aventuri a unui băiețel din România anilor '50.

„La noi, când vine iarna", romanul actorului Mircea Diaconu, este o adevărată revelaţie pentru toţi cei care au curiozitatea să-l citească. Totul este dezvăluit prin ochii unui copil. Romanul este foarte bine scris, are personaje foarte consistente şi un final pe măsura desfăşurării epice,” spune criticul de teatru Oltiţa Cîntec.

„Cartea, cred că, ne-a dat şi nouă şansa noastră, a tinerilor, să vedem cum a fost şi în vremea aceea, a bunicilor. Şi am observat cum un copil naiv, inocent poate asimila toate aceste suferinţe. Mi s-a părut o carte pe care am citit-o cu mare uşurinţă şi de abia aştept următorul roman,” spune un cititor, și nu va avea prea mult de așteptat. Următorul volum semnat de Mircea Diaconu, intitulat „Șugubina", va putea fi găsit în curând pe rafturile libăriilor.