Inventarierea terenurilor, aproape de termenul limită. Primarii se plâng că nu au bani pentru măsurători 

Data publicării:
TERENURI SAT

În comuna Grajduri, încă se mai lucrează la inventarierea terenurilor. Autorităţile aşteaptă întocmirea documentaţiei pentru patru mii de hectare, o muncă pentru care ar trebui să se plătească 40 de mii de lei. Deşi au căutat oferte şi au obţinut cel mai mic preţ, 10 lei pe hectar, tocmai cheltuiala imensă pentru bugetul primăriei a încetinit procesul de inventariere.

Viorel Afrăsinei, viceprimarul comunei Grajduri: "nu au fost nici plătiți. Dumnealor pretind să muncească o parte din bani , noi nu am avut posibilitatea să le dăm pentru că bugetul a venit târziu când a venit."

"Sunt o sută de parcele, astea trebuie să le punem, să modificăm titlul, dintr-o parcelă facem trei sau patru, și e o muncă," explică Vasile Romanescu, inginer cadastru.

În judeţul Iași, din cele 98 de comune, doar 56 au primit avizele pentru documentaţiile depuse la Agenția Națională de Cadrastru și Publicitate Imobiliară.

Bogdan Abălași, subprefectul județului Iași: "Mai avem 32 de comune care sunt în lucru, documentațiile sunt în lucru, iar din păcate, în zece unități administrativ teritoriale nu au depus, încă, documentațiile."

În cazul în care, primarii nu reușesc să depună documentele cu inventarierea terenurilor, riscă amenzi între 10 mii și o sută de mii de lei. Comunele care au finalizat lucrările, vor primi maxim șase lei pe hectar, însă când se va întâmpla acest lucru nu ştiu încă nici reprezentanţii Prefecturii. Inventarierea terenurilor a fost stabilită prin Legea 165/2013 cu scopul de a afla ce suprafeţe de teren sunt disponibile pentru retrocedere. În ultima centralizare făcută publică de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în luna februarie, aproximativ 91% dintre terenurile din România erau inventariate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri