Sari la conținut

Lucrări amânate la nesfârşit. Asfaltarea unui kilometru de drum durează mai mult de 4 ani

Din 2011, când societatea de apă a înlocuit o conductă, locuitorii de pe strada Eternitate din Iași se chinuie să meargă pe trotuare. În loc să pășească pe asfalt sau pavele, oamenii sunt nevoiți să facă slalom printre mormane de pământ și pietriș.

"Abia merg. Uitați-vă ce trotuar avem. Stăm de anul trecut cu trotuarul ăsta!"

"Este o bătaie de joc de nedescris. Am înțeles că firma are probleme, dar nu am înțeles pentru ce a trebuit să sfărâme trotuarele și apoi să plece. - De cât timp e abandonată lucrarea? - Cred că din luna mai."

"Mergem pe bucățele, dacă suntem mai în vârstă cădem și jos. Se poate așa ceva? De ce l-au stricat și l-au lăsat?"

"De patru ani de chinuie Primăria să asfalteze. De mai bine de patru ani. S-au ocupat doar pe unde au ei vile."

Timp de trei ani, primăria a invocat lipsa banilor și a făcut în zonă doar cârpeli. În 2014 au angajat, însă, o firmă pentru refacerea completă a străzii și a trotuarelor. Ar fi trebuit să plătească pentru asta 2,5 milioane de lei. Numai că la termenul de predare, în loc să fie gata, lucrările erau abandonate.

Mihai Chirica, primar interimar: "s-a luat legătura cu inginerul care se ocupă de lucrare, mă refer la cel care este angajatul Primăriei, și a dat explicații. Lucrările nu merg din cauza faptului că nu își face treaba constructorul acolo."

Firma din București angajată să asfalteze kilometrul de drum a încasat deja aproape 2 milioane de lei chiar dacă nu și-a făcut treaba. A pus doar două straturi de asflat pe stradă, iar pentru lipsa celorlalte lucrări are o explicație.

"Valoarea ofertată și contractată pe strada Eternitate a fost prevăzută în proiectul inițial cu două straturi de mixturi asfaltice. (..) După expertiza tehnică au fost prevăzute 3 straturi de mixturi asfaltice cu alte caracteristici. Pe trotuare s-a ofertat a se decapa un strat de 3cm, iar în realitate a trebuit spart la picon un strat de până la 20-22cm beton; Toate acestea au modificat termenul de executie al proiectului," a transmis administratorul firmei de construcții într-un comunicat de presă transmis Digi24.

Firma a primit un ultim răgaz, până în octombrie, ca să finalizeze lucrarea. Dacă reparațiile nu vor fi gata, Primăria va rezilia contractul și nu va achita ultima tranșă de 600 de mii de lei din valoarea contractului.