Maria Tănase, reinterpretată. Opt muzicieni i-au cântat piesele și au adăugat accente de jazz și folk

Data publicării:
COPERTA MARIA TANASE

Sute de ieşeni au umplut sala Teatrului Luceafărul. Împinşi de curiozitate şi iubitori ai muzicii Mariei Tănase, spectatorii au avut numai cuvinte de laudă pentru cei opt artişti: "Extraordinar, foarte frumos. Deosebit. Cultură orientală cu amestecul muzicii Mariei Tănase. Superb!"

"Un concert deosebit. O altfel de muzică destul de rar auzită în oraşul nostru şi mi-ar plăcea să mai fie astfel de concerte şi pe viitor."

Concertul Roots Revival este un proiect prin care Mehdi Aminian, din Iran, a dorit să aducă publicului cântece tradiţionale româneşti cu influenţe de jazz, folk şi world music. "Maria Tănase pentru personalitatea sa, cântecele nemaipomenite şi culorile diferite pe care le are sunt pentru mine şi pentru toţi ceilalţi o foarte bună sursă de inspiraţie. De asta am ales Maria Tănase," a explicat Mehdi Aminian, iniţiatorul proiectului. 

Celebrelor piese le-au dat glas două românce, Monica Madaş, care locuieşte la Londra unde predă lecţii despre folclorul românesc şi Maria Hăuşi, câştigătoarea trofeului festivalului Maria Tănase, ediţia din 2009.

Cheia succesului a fost tocmai diversitatea artiştilor din Iran , Spania, Armenia, Turcia, Franţa, Bulgaria şi România. "Artişti din şapte ţări cu instrumentele lor specifice, tradiţionale prin care încearcă să reinterpreteze muzica Mariei Tănase. Să o aducă sau să îi dea alte nuanţe cu ajutorul, de exemplu oudului. Avem percuţia din Spania, contrabas," a spus Andreea Stoleru, organizatorul evenimentului.

Concertul Roots Revival face parte dintr-un turneu naţional care vizează zece oraşe din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri