Sari la conținut
News Alert

Meditații în legalitate. Un profesor din Iași a deschis un centru de meditații

După ce a lucrat un an ca profesor de matematică, dar a dat și meditaţii în particular, Silvia Palașcă a decis să transforme pasiunea pentru predat într-o afacere. Cu o investiţie de 2.500 de euro a deschis un centru de meditaţii pentru elevi.

"Am lucrat acasă ca meditator, dar nu era un cadru potrivit și mai mult decât atât, am vrut să fac acest lucru în mod legal, atât pentru mine ca să fiu un tânăr întreprinzător, cât și pentru colegii care urmează să îi angajez pentru a crea câteva locuri de muncă pentru tineri în acest domeniu," explică tânăra.

Centrul de meditaţii are pentru început doi angajaţi care au găsit aici posibilitatea de a câştiga bani profesând la catedră, dar fără dezavantajele pe care le presupune un post în învăţământ.  

"Nu am vrut să intru în sistemul de stat, în învățământ și îmi place matematica, vreau să lucrez cu copiii, îmi place să lucrez cu ei și era cea mai bună alternativă," spune Codrina Chiper, unul dintre primii doi profesori angajaţi la centrul de meditaţii. 

Elevii vor fi meditaţi individual, deocamdată doar la matematică, iar primele înscrieri s-au făcut deja.

"Aș fi mai atent aici, decât acasă. Acasă, probabil m-aș opri la un moment dat și m-aș duce să îmi fac un ceai. Aș fi mult mai relaxat, nu aș fi concentrat," povesteşte Răzvan Amariei, elev clasa a XII-a, iar tatăl lui este de acord cu el: "Mi se pare că am luat o decizie corectă în ideea că un profesor, în momentul în care are de jur împrejur planșe, are posibilitatea să îi îndrume pașii, să zicem, în cazul acesta spre matematică."

Prețul maxim pentru o ședință de două ore este de 50 de lei, iar cei care doresc pot să facă și abonament.