Mii de familii din Bacău, executate silit pentru că nu şi-au plătit datoriile la căldură

Data publicării:
BACAU VARA TOAMNA

Lichidatorul judiciar al CET Bacău are de recuperat de la populație datorii uriașe. Este vorba în total de aproape șapte milioane de euro, cu tot cu penalități. Unii locatari nu au mai achitat facturile la întreținere de ani de zile.

Sunt câteva mii de familii în municipiul Bacău în cazul cărora datoriile acumulate la întreţinere sunt de ordinul zecilor de mii de lei. 700 de datornici au fost deja trimiși în judecată și vor fi executați silit la sfârșitul lunii octombrie. Administratorii asociațiilor de proprietari recunosc că sutn depășiți de situație

"Probabil că nu au stabilitate la serviciu. Probabil că au o situație precară în familie, copii dați la școală cu probleme," crede Gheorghe Bichiu, președinte de asociație.

Pentru că populația să nu rămână la iarnă fără căldură, municipalitatea a înființat o nouă societate care va prelua toate activele centralei termice falimentare. Însă, pentru ca aceasta să poată rezista pe piață este nevoie să recupereze măcar o parte din datoriile acumulate de populație.

"Oricine ar fi la mijloc, că e CET-ul, altă societate, lichidatorul va înainta în justiție o modalitate de a-și recupera prejudiciul, indiferent că este CET sau altă societate," spune Vasile Tescaru, viceprimar interimar în Bacău

Dacă această variantă nu va avea succes, lichidatorul judiciar ar putea trece la valorificarea utilajelor aflate în curtea CET Bacău, iar populația ar putea rămâne fără agent termic.

"Sunt active care sunt în patrimoniu societății comerciale, la faliment după cum se știe, toate activele trec la creditori și le valorifică cum pot dânșii. Sunt, de fapt, și active care trebuiesc în continuarea pentru prestarea serviciului public, furnizarea energiei termice," declară Vasile Drăgușanu, fost director CET Bacău. 

Declinul societății de termoficare din Bacău a început în urmă cu aproape zece ani. Pentru că nu au fost făcute investiții la timp, compania a pierdut aproape jumătate din cei 30.000 de consumatori. Nemulțumiți de servicii, mulți dintre ei s-au debranșat și și-au instalat centrale de apartament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri